2024-04-19 16:14

Ordonanța 13 se ÎNTOARCE! Senatorii au stabilit un prag până la care funcționarii publici pot ”greși”

 |  16:41
Ordonanța 13 se ÎNTOARCE! Senatorii au stabilit un prag până la care funcționarii publici pot ”greși”

Ordonanața 13, varianta 2023. Senatul a adoptat, în şedinţa de plen de miercuri, proiectul de lege al Guvernului prin care pragul pentru abuzul în serviciu, care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, se stabileşte la 250.000 de lei, informează Agerpres.

"Fapta funcţionarului public, care cu ştiinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege (...) ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ cauzând astfel o pagubă mai mare sau egală cu 250.000 de lei ori o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Dispoziţiile privind condiţia ca paguba să fie mai mare de 250.000 lei nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o fracţiune de abuz în serviciu ori pe neglijenţă în serviciu, într-un interval de cinci ani de la data rămânerii definitive a hotărâri judecătoreşti de condamnare", se arată într-un amendament adoptat de Senat.

Potrivit aceluiaşi proiect, cu aceeaşi pedeapsă (închisoare de la 2 la 7 ani) se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV SIDA.

Proiectul de lege va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, transmite Digi24.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-03-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE