2020-11-24 16:45

Orban a făcut accident, a uitat să anunțe că a lovit o fată și a plecat. În cazul lui, nu consideră că a fost grav, în schimb - demite un secretar de stat care a făcut la fel

 |  21:59
Orban a făcut accident, a uitat să anunțe că a lovit o fată și a plecat. În cazul lui, nu consideră că a fost grav, în schimb - demite un secretar de stat care a făcut la fel

Secretarul de stat la Ministerul Transporturilor Valeriu Lupu rămâne fără funcție. Premierul, Ludovic Orban, îl va demite, după ce demnitarul a lovit o mașină aflată într-o parcare din Timişoara în timp ce se îndrepta spre casă.

Valeriu Lupu, membru PMP, este acuzat că a fost implicat într-un accident de circulație pe o stradă din Timișoara și a refuzat să fie testat cu alcooltestul de către polițiștii veniți la fața locului.

Secretarul de stat a lovit o mașină parcată, iar martorii au sunat la poliție având suspiciuni că Lupu ar fi condus sub influența alcoolului, potrivit tion.ro. Proprietara mașinii a sunat la 112, iar când polițiștii au vrut să ia probe pentru stabilirea alcoolemiei, Valeriu Lupu a refuzat. Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele lui.

Orban și accidentul pe care l-a declarat a doua zi

Ludovic Orban a fost implicat in mai multe accidente rutiere, din care unul ramane un mister si in prezent. În decembrie 2007, Ludovic Orban a fost protagonistul unui accident auto bizar, în urma căruia Parchetul a declanșat o anchetă încheiată rapid cu soluție de ”neînceperea urmăririi penale”. Ludovic Orban era ministrul Transporturilor la acea vreme. Nu și-a dat demisia. 

Orban a lovit cu autoturismul o mașină parcată dar a acroșat și o minoră, conform procurorilor. Paradoxal, tatăl tinerei a negat că aceasta ar fi fost accidentată și susține că a căzut și s-a lovit singură. Ministru Transporturilor de la acea vreme nu s-a prezentat la Poliție decât a doua zi, după încheierea termenului legal în care era obligat să declare accidentul. Motivul: avea o alcoolemie foarte mare, sustin surse din anturajul lui Ludovic Orban. Șefii din poliție au anunțat imediat că nu există victime.

Accidentul a avut loc duminică, 16 decembrie 2007, la ora 14:00, însă Orban s-a prezentat la Poliție abia luni seara. Accidentul s-a produs pe Șoseaua Cotroceni, în fața cinematografului cu același nume, iar marți dimineața șeful Poliției Rutiere la acea vreme, Marian Moțoc, s-a grăbit să declare că ”în urma coliziunii au rezultat doar pagube materiale”. Jurnaliștii de la ”Cotidianul” au scris că mașina ministrului ar fi acroșat și o femeie. Colegul lui Orban din Guvern, Cristian David (Ministru de Interne) a spus și el că din informațiile lui a fost vorba doar de o tamponare ușoară.

Ulterior a apărut și o ”victimă”. Simona T., în vârstă de 14 ani, a ajuns în ziua accidentului la Spitalul de Copii ”Grigore Alexandrescu” cu un traumatism cranio-cerebral minor și un traumatism la braț. Atât ea cât și tatăl ei au povestit însă că Orban nu a lovit-o cu mașina ci a căzut singură cu doar 10 minute înainte de accident.

Procurorii: Orban nu a mințit, deși a uitat să menționeze că a acroșat o fată

”Din actele premergătoare efectiate în cauză a rezultat că, în ziua de 16 decembrie 2007, pe fondul unor condiții atmosferice nefavorabile, Orban Ludovic a fost implicat într-un accident rutier pe Șos Cotroceni soldat cu acroșarea ușoară – cu partea stângă a autoturismului – a unei minore în vârstă de 14 ani și, ulterior, cu avarierea unui autoturism parcat în fața unui imobil.

”Prin rezoluția procurorului de caz, în data de 31 ianuarie s-a dispus neînceprea urmăririi penale față de ministrul Orban Ludovic sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- Vătămare corporală din culpă, întrucât fapta comisă, respectiv cuazarea unor leziuni unei persoane, leziuni care necesită mai puțin de 10 zile de îngrijiri medicale nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune - Părăsirea locului accidentului, întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, fiind vorba de una dintre componentele care formează latura obiectivă a infracțiunii, mai exact urmarea prevăzută de lege, întrucât persoana vătămată, victima unui accident auto produs în data de 16 decembrie 2007, a suferit leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale, iar condiția pentru reținerea acestei infracțiuni constă în necesitatea unui număr de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare mai mare de zece zile - Fals în declarații, întrucât fapta de a declara că nu a existat victima a unui accident comis în data de 16 decembrie 2007 s-a dovedit a fi reală, în situația în care se ține cont de modul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat termenul de ”vătămare a integrității coroporale” în sensul că unei persoane i se recunoaște calitatea de victimă a unui accident doar în cazul în care vătămările suferite necesită îngrijiri medicale mai mari de zece zile pentru vindecare”, se arată în comunicatul Parchetului.

În 2005 a mai fost implicat într-un accident

Ludovic Orban a povestit cum s-a produs accidentul de la acea vreme: într-o curbă a pierdut controlul volanului şi autoturimsul a ajuns cu roţile în sus, în afara şoselei.

„Spre deosebire de restul părților de carosabil, în viraj, în zonă era un fel de mâzgă. A intrat în derapaj mașina, a derapat înspre sensul opus, din care veneau mașini”, a spus Orban, care era parlamentar la acea vreme.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-01-03



Parerea ta...

MINORITAR LA MINE ACASă
04 Ian 2020

Ludovic Orban era ministrul Transporturilor la acea vreme. Nu și-a dat demisia. Da este adevarat ! Dar Mariana Chirila ai uitat sa menționezi istoricul clasei politice de atunci . Astăzi încercăm sa reparam din ipocrizia romanului. Sau nu știm de fapt ce vrem? Continuarea cu aceasta ipocrizie înainte ( Sa ne apăram ticăloși și penalii cu articole pompoase și frumoase prin mass media ) duce la desființarea romanului de pe aceste meleaguri.
LIVIU
04 Ian 2020

Veniti cu dovezi. Pot spune ca sunteti incredibili.
TUDOR
04 Ian 2020

Dar bolșevicii, în momentul în care produc accidente ei psedisti ce fac ei nu fug de la locul accidentului? Sau ei sunt ușă de biserică
TUDOR
04 Ian 2020

Dar bolșevicii, în momentul în care produc accidente ei psedisti ce fac ei nu fug de la locul accidentului? Sau ei sunt ușă de biserică
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE