Consiliul Local, reunit în şedinţă de urgenţă, a alocat suma de 150.000 de lei pentru cumpărarea de apă pentru populaţie.
Măsura a fost aprobată anterior de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bacău. Apa va fi distribuită populaţiei în mai multe locaţii din oraş.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de către Primăria Bacău, în jurul orei 11:00 s-a produs o avarie la conducta de aducţiune apă de la Valea Uzului.
”Avaria a fost localizată pe tronsonul reabilitat al aducţiunii în zona localităţii Dărmăneşti (zona Gării). Conform comunicării transmise de către Compania Regională de Apă Bacău, alimentarea cu apă a Municipiului Bacău de la Baraţi a fost întreruptă, urmând ca în cursul serii, în intervalul orar 17:00 - 20:00, alimentarea cu apă să fie reluată în parametri normali”, anunţă Primăria Bacău.