2020-10-21 19:53

Motivul pentru care ministrul Sănătăţii a solicitat ANCHETĂ MILITARĂ de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava

 |  14:57
Motivul pentru care ministrul Sănătăţii a solicitat ANCHETĂ MILITARĂ de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a solicitat de urgenţă o anchetă militară completă la Spitalul Judeţean Suceava, după ce insituţia spitalicească a comunicat vineri, 1 mai, mai multe decese survenite cu două săptămâni înainte sau chiar unele cu o lună în urmă.

”Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a cerut echipei care a fost coordonată de domnul secretar de stat Ionel Oprea o evaluare completa a situaţiei de la Suceava, care include şi modul de raportare a deceselor”, au precizat vineri reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, conform News.ro.

Solicitarea vine în condițiile în care, vineri, SJ Suceava au transmis pentru centralizarea situației privind evoluția COVID șase decese care au avut loc cu cel puțin două săptămâni în urmă, iar unele chiar la începutul lunii aprilie. Conform generalulul Ionel Oprea au fost neconcordanţe între datele înregistrate la morga spitalului şi cele din evidenţele medicale.

Deces 718 

Bărbat, 65 ani, județ Suceava. 

Dată internare: 18.03.2020-Spital Județean Suceava. 

Dată recoltare: 27.03.2020. 

Dată rezultat: 02.04.2020

Dată deces: 06.04.2020. 

Deces 719

Bărbat, 52 ani, județ Suceava. 

Data internare: 30.03.2020-Spital Județean Suceava. 

Data recoltare: 11.04.2020. 

Data rezultat: 12.04.2020 

Data deces: 14.04.2020. 

Deces 720

Femeie, 74 ani, județ Suceava. 

Dată internare: 27.03.2020-Spital Județean Suceava. 

Dată recoltare: 11.04.2020. 

Dată rezultat: 12.04.2020 pozitiv. 

Dată deces: 15.04.2020. 

Comorbidități: Schizofrenie,  HTA

Deces 721

Femeie, 76 ani, județ Suceava. 

Dată internare: 10.04.2020-Spital Județean Suceava. 

Dată recoltare: 10.04.2020. 

Dată rezultat: 13.04.2020 pozitiv. 

Dată deces: 15.04.2020. 

Deces 722

Bărbat, 70 ani, județ Suceava. 

Dată internare: 31.03.2020-Spital Județean Suceava. 

Dată recoltare: 02.04.2020. 

Dată rezultat: 03.04.2020 pozitiv. 

Dată deces: 06.04.2020. 

Comorbidități: Pacient dializat, Diabet Zaharat tip II, Glomerulonefrita diabetica, HTA


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-05-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE