2024-04-24 11:21

Ioan Niculae iese din închisoare. Cât a stat afaceristul după gratii din pedeapsa de cinci ani primită

 |  20:53
Ioan Niculae iese din închisoare. Cât a stat afaceristul după gratii din pedeapsa de cinci ani primită

Ioan Niculae a primit miercuri o veste excelentă. Tribunalul Medgidia i-a aprobat cererea de eliberare condiţionată din penitenciarul Constanţa Poarta Albă, însă aceasta poate fi atacată de procurori în termen de trei zile.

Dacă procurorii nu vor face apel, atunci Ioan Niculae va ieşi din spatele gratiilor, după ce a petrecut nouă luni în închisoare. Patronul Astrei a executat deja o treime (600 de zile) din pedeapsa primită. Treimea reprezintă minimul impus în cazul deţinuţilor care au o vârstă de peste 60 de ani.

„Admite cererile reunite privind liberarea condiţionată a deţinutului N. I. (n.r. – Niculae Ioan). Dispune liberarea condiţionată a condamnatului N. I, deţinut în Penitenciarul Constanţa – Poarta Albă, pentru executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 2292/2018 a Tribunalului Bucureşţi Secţia I Penală, mandat nr. 6144/2021, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. (...). Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare pentru procuror şi condamnat. Pronunţată în camera de consiliu, azi 10.11.2021”, este decizia de astăzi a Judecătoriei Medgidia, citată de g4.media.

Pe 18 februarie 2021, patronul grupului Interagro, Ioan Niculae, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-11-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE