2022-07-02 07:19

Greva de la STB continuă și vineri! Sindicaliștii refuză să reia lucrul, deși justiția a suspendat protestul și a decis reluarea activității

 |  08:48
Greva de la STB continuă și vineri! Sindicaliștii refuză să reia lucrul, deși justiția a suspendat protestul și a decis reluarea activității

Greva declanşată de sindicaliştii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) continuă şi vineri, şoferii refuzând să scoată pe traseu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele, deşi tribunalul Bucureşti a suspendat joi greva şi a decis reluarea imediată a activităţii în transportul public din Capitală, informează Agerpres.

Şeful STB, Adrian Criţ spune că există în traseu în momentul de faţă doar trei vehicule şi face în continuare apel la angajaţi să înţeleagă situaţia în care se află bucureştenii, solicitându-le să iasă pe traseu.

De altfel, STB a anunţat joi seara că personalul implicat în proteste refuză să îşi reia activitatea, deşi instanţa a dispus suspendarea grevei, existând posibilitatea ca această grevă să continue şi vineri.

"Ca urmare a hotărârii Tribunalului Bucureşti prin care instanţa de judecată dispune suspendarea grevei declanşate la Societatea de Transport Bucureşti STB SA şi reluarea de îndată a activităţii, angajaţii societăţii au obligaţia de a respecta decizia instanţei şi de a ieşi în traseu conform itinerariului şi foii de parcurs. Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală care a imobilizat astăzi Capitala, refuză să-şi reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue şi mâine, liderii sindicali punând presiune pe salariaţii STB SA pentru a nu-şi îndeplini sarcinile de lucru. Desconsiderarea nevoilor bucureştenilor din zona metropolitană şi ignorarea cu bună ştiinţa a unei decizii judecătoreşti poate genera dosare penale pentru personalul implicat în această acţiune", au semnalat joi reprezentanţii societăţii.

În acest sens, STB SA a făcut apel la simţul de responsabilitate al angajaţilor săi şi le solicită în mod public acestora să reia imediat activitatea de transport public. Totodată, îi asigură pe bucureşteni că va lua toate măsurile legale posibile pentru revenirea la normalitate.

Joi dimineaţă, şoferii de pe autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Capitală au declanşat o grevă generală, fiind nemulţumiţi de faptul că cererile lor de natură salarială nu au fost soluţionate.

Preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu, declara joi că primul pas pentru reluarea lucrului de către angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) este demiterea directorului general al companiei, iar aceste lucru este susţinut în continuare de sindicalişti.

Conducerea societăţii de transport public a depus joi la tribunal două cereri, în care solicită suspendarea grevei sindicaliştilor, precum şi constatarea nelegalităţii protestului organizat de angajaţi.

În primul dosar, cel privind suspendarea grevei, instanţa a dat dreptate STB, urmând ca cererea privind nelegalitatea protestului să fie judecată vineri.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-01-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE