2024-04-20 12:46

Doi deţinuţi de la Penitenciarul Giurgiu au fost găsiţi morţi în celulă. Primele informații

 |  11:40
Doi deţinuţi de la Penitenciarul Giurgiu au fost găsiţi morţi în celulă. Primele informații

Doi deținuți au fost găsiți morți într-o celulă de la Penitenciarul Giurgiu, în această dimineață.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Penitenciarul Giurgiu, luni, în jurul orei 7.00, la apelul de dimineaţă, personalul unităţii a constatat că două persoane private de libertate, cazate în aceeaşi cameră de deţinere, nu prezintă semne vitale.

Astfel, a fost alertat personalul medical al penitenciarului şi a fost solicitat, prin 112, şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. 

"În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, decesul celor două persoane a fost declarat la ora 7.25", arată sursa citată.

Reprezentanţii Penitenciarului Giurgiu precizează că aceşti doi deţinuţi se aflau în evidenţa cabinetului medical al unităţii cu o serie de afecţiuni pentru care se administra tratament.

Totodată, au fost anunţaţi reprezentanii Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, în prezent fiind făcute verificări la locul incidentului. De asemenea, au fost informaţi familiile deţinuţilor, judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi Poliţia municipiului Giurgiu.

Cauzele şi împrejurările producerii celor două decese vor fi stabilite de organele abilitate, sprijinite de administraţia penitenciarului.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE