2024-04-20 14:29

CONDAMNAT cu suspendare, un avocat din Constanța s-a aruncat de la etajul 8 al unui bloc

 |  16:46
CONDAMNAT cu suspendare, un avocat din Constanța s-a aruncat de la etajul 8 al unui bloc

Avocatul Marin Valentin s-ar fi aruncat de la etajul 8 al unui bloc de pe strada Ștefan cel Mare din Constanța. Motivul pentru care ar fi recurs la un asemenea gest ar fi fost o sentinţă de condamnare cu suspendare. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Fostul judecător şi avocat Marin Valentin a murit noaptea trecută în jurul orei 02:20, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul 8. Pentru că nu există martori, poliţiştii nu pot spune cu certitudine că au de a face cu un suicid. Trupul bărbatului a fost descoperit în faţa blocului de un vecin, care a sunat la 112.

Avea 52 de ani şi în urmă cu 10 ani a primit o condamnare la închisoare cu suspendare, pentru ca a condus beat între localităţile Agigea şi Constanta. Şi acum, ar fi primit o condamnare cu suspendare, într-un alt proces, potrivit Focus Press.

”La data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 02.20, polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Constanța, un bărbat ar fi căzut de la înălțime. Polițiștii au identificat persoana în cauză, de 52 de ani, din municipiul Constanța. Totodată, la fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Constanța care a constatat decesul bărbatului. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvâririi infracțiunii de ucidere din culpă”, susțin reprezentanții IPJ Constanța.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-04

In legatura cu acest articol...

SCENARIU în discuție: Revenirea elevilor în școli, la 1 octombrie. Anunțul premierului

Un nou maxim istoric pentru EURO. Explicația BNR

Ministrul Bode, primele DEZVĂLUIRI despre accident: ”Nu aveam niciun motiv să ne grăbim”

Coronavirus: 1339 de noi cazuri, în ultimele 24 de ore. 47 de pacienți au decedat

Florin Cîțu anunță: Revenirea în V a economiei - o certitudine. Aceasta e o lecție clară și usturătoare pentru mulți

Gabriela Firea îi acuză pe contracandidații săi că se țin de glume: Eu întreb serios




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE