2024-04-23 18:11

Decizia autorităților în cazul a doi urși care nu au putut fi alungați din curtea unei pensiuni

 |  22:06
Decizia autorităților în cazul a doi urși care nu au putut fi alungați din curtea unei pensiuni

Doi urşi care au pătruns joi în curtea unei pensiuni din Săcele şi care nu au putut fi îndepărtaţi timp de aproximativ două ore. Astfel, ei au fost tranchilizaţi şi transportaţi în pădure, la o distanţă de aproximativ 10 kilometri.

Prefectura Braşov a anunţat că, joi, în jurul orei 13.00, Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov a fost sesizat prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă - 112 despre faptul că în curtea Pensiunii Genţiana, situată pe strada Valea Doftanei din zona Brădet, municipiul Săcele, se află doi urşi. Jandarmii ajunşi acolo au constatat că sesizarea se confirmă şi au cerut intervenţia Echipei de Intervenţie Rapidă Specializată, formată ca urmare a Hotărârii nr. 1/2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prin care s-a aprobat Procedura privind modul de acţiune a instituţiilor responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de animalele sălbatice periculoase la nivelul judeţului Braşov.

"Întrucât timp de aproximativ două ore nu s-a reuşit îndepărtarea celor doi urşi, s-a luat decizia tranchilizării lor, sub coordonarea unui medic veterinar, şi ulterior mutării acestora în zona de pădure. După tranchilizare, Echipa de Intervenţie Rapidă Specializată, însoţită de echipajul de jandarmi, a mutat urşii pe acelaşi fond forestier, la o distanţă de aproximativ 10 km în pădure, în zona Babarunca, pe drumul forestier Valea Tărlungul Mare - Ciocuri", a precizat sursa citată.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE