2024-04-25 01:18

Câteva sute de persoane protestează în fața Palatului Cotroceni împotriva restricțiilor anti-COVID

 |  23:06
Câteva sute de persoane protestează în fața Palatului Cotroceni împotriva restricțiilor anti-COVID

Câteva sute de persoane protestează, marţi seară, în faţa Palatului Cotroceni, venind în marş dinspre Piaţa Victoriei, unde s-au adunat pentru a manifesta împotriva măsurilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei de COVID-19, informează Agerpres.

Pentru a treia zi consecutiv, în Bucureşti se protestează împotriva restricţiilor, participanţii adunându-se iniţial la Piaţa Universităţii, după care au plecat în marş spre Ministerul Afacerilor Interne, ulterior îndreptându-se spre Piaţa Victoriei, pentru a continua protestul în faţa sediului Guvernului.

După aproximativ două ore, cei prezenţi au plecat spre Palatul Cotroceni pe traseul: Calea Victoriei - Bulevardul Regina Elisabeta - Bulevardul Mihail Kogălniceanu - Piaţa Operei - Bulevardul Eroii Sanitari.

Participanţii au fost flancaţi de jandarmi pe tot traseul.

În cea mai mare parte fără măşti de protecţie, manifestanţii au fluturat steaguri tricolore, au suflat în vuvuzele, au scandat împotriva autorităţilor şi au contestat restricţiile.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-03-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE