2021-07-28 16:20

Austriacul Ernst Strasser, condamnat pentru corupţie. Închisoare pentru fostul coleg al lui Severin

 |  20:07
Austriacul Ernst Strasser, condamnat pentru corupţie. Închisoare pentru fostul coleg al lui Severin

Fostul coleg a lui Adrian Severin, Ernst Strasser, fost ministru de Interne şi eurodeputat conservator, a fost găsit vinovat de corupţie în dosarul scandalului de lobby „Bani în schimbul amendamentelor” din Parlamentul European. Austriacul a fost condamnat luni la 4 ani de închisoare cu executare de un tribunal din Viena.

Eurodeputatul a negat acuzaţiile de corupţie, după flagrantul organizat de „Sunday Times”, susţinând că ar fi intrat în joc pentru a descoperi cine se afla în spatele tentativei de corupere şi a informa apoi autorităţile.

Flagrant de 100.000 de euro

Filmat cu camera ascunsă de jurnalişti de la publicaţia britanică „Sunday Times” care se dădeau drept lobbyişti, Ernst Strasser a fost obligat să demisioneze din Parlamentul European în martie 2011, scrie AFP. În înregistrare, postată pe YouTube, el acceptă să înainteze anumite amendamente la legi, contra unor sume ajungând până la 100.000 de euro pe an. În capcana întinsă de jurnaliştii de la „Sunday Times” au mai căzut atunci doi eurodeputaţi, slovenul Zoran Thaler şi românul Adrian Severin. Eurodeputatul austriac a negat acuzaţiile de corupţie, avocatul său Thomas Kralik insistând că eurodeputatul „nu a comis nici un delict”. Avocatul a explicat că acesta a avut de la bun început suspiciuni asupra interlocutorilor săi, considerând că „puteau face parte din serviciile secrete”, după ce Strasser mai fusese ţinta unor astfel de operaţiuni pe vremea când era ministru de interne (2000-2004). Ernst Strasser a fost inculpat pentru corupţie după o anchetă de mai multe luni desfăşurată de Parlamentul European în colaborare cu agenţia Eurojust.

Al nostru, cu obrazul gros

DNA a dispus începerea urmăririi penale faţă de Adrian Severin pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Anchetatorii au solicitat autorităţilor judiciare competente din Belgia şi Franţa, prin comisii rogatorii, efectuarea unor acte procesual penale necesare instrumentării cazului europarlamentarului român. Parlamentul European a anunţat deschiderea unei anchete privind acuzaţiile de corupţie aduse de publicaţia britanică împotriva celor trei eurodeputaţi. Conservatorul austriac Ernst Strasser şi fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler au demisionat, dar nu şi europarlamentarul român. Severin şi-a dat demisia doar din PSD. El a fost de asemenea exclus din grupul socialiştilor, în care ocupa funcţia de vicepreşedinte, după ce anterior îşi anunţase intenţia de a se retrage. Europarlamentarul român a rămas, apoi, neafiliat. De asemenea, în iulie 2012, doi asistenţi ai europarlamentarului Adrian Severin şi administratorul unei firme au fost puşi sub acuzare de către procurorii DNA pentru complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, în scopul obţinerii de fonduri europene, scrie Mediafax.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 639867-12-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE