2024-04-23 08:33

Arad: Peste 40 de migranţi, prinșii încercând să treacă ilegal frontiera

 |  12:00
Arad: Peste 40 de migranţi, prinșii încercând să treacă ilegal frontiera

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră de la Nadlac II au depistat 41 de cetăţeni străini, din Turcia, Afganistan, Pakistan şi Iran, încercând să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Aceștia erau ascunşi în mijloace de transport sau pe la frontiera verde.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 00.40 la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 35 ani, conducând TIR, înmatriculat în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, plăci de aluminiu pe ruta România-Elveţia.

”În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul automarfarului au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă, douăzeci şi nouă de persoane. Cu ocazia primelor verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Turcia, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şoferul automarfarului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii turci”, se arată în comunicat

În noaptea de marţi spre miercuri, tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în urma unui apel telefonic la numărul unic de urgenţă 112, au fost descoperiţi şase cetăţeni străini, patru persoane ascunse în compartimentele pentru marfă din două TIR-uri, unul înmatriculat în Bulgaria şi altul în România, ambele staţionate în parcarea situată pe sensul de ieşire din România, precum şi alte două persoane care se deplasau pe jos către teritoriul Ungariei.

”Cele şase persoane au fost preluate şi transportate la sediul Sectorului P.F. Nădlac pentru cercetări, unde în urma verificărilor poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din patru minori şi doi adulţi din Afganistan şi Iran, adulţii având vârste de 22 şi 42 ani, iar minorii de 14 şi 15 ani”, mai arată sursa citată.

În aceeaşi zi, la acelaşi punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru formalităţile de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, conducând un TIR înmatriculat în România.

”Cu ocazia controlului de frontieră, au fost descoperiţi, ascunşi pe roţile de rezervă ale semiremorcii, doi cetăţeni turci, un bărbat şi o femeie, în vârstă de 27 şi 28 de ani. Alte patru persoane, cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani  au fost depistaţi tot de poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Nădlac II, ascunşi în compartimentul marfă al unui automarfar condus de un cetăţean bulgar.  Şi în acest caz, în urma efectuării controlului de frontieră, au fost descoperite ascunse în zona destinată transportului de marfă, patru persoane”, mai arată sursa citată.

În toate cele trei cazuri cetăţenii străini depistaţi ascunşi au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge ilegal în ţări din vestul Europei, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE