2024-04-19 02:12

Alte două avarii pe căile ferate din România. Întârzieri de sute de minute, călătorii sunt disperați

 |  13:55
Alte două avarii pe căile ferate din România. Întârzieri de sute de minute, călătorii sunt disperați

CFR SA anunţă sâmbătă că o avarie s-a produs la firul de contact al căii ferate în zona Regionalei Iaşi, după ce pantograful locomotivei unui tren de marfă s-a rupt, producând la rândul său ruperea firului de contact al căii ferate. Din această cauză, două trenuri de călători care urmează să tranziteze zona respectivă - IR 1833 (Iaşi - Cluj) si IR 1832 (Cluj-Galaţi) - vor circula cu tracţiune Diesel. Tot sâmbătă s-au mai înregistrat deranjamente tehnice la materialul rulant şi pe raza Regionalei CF Timişoara, unde locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat între staţiile Zam - Câmpuri Suduc şi unde trenul de călători R 9165 a anunţat că are defecţiuni la locomotivă, în staţia Caransebeş. Sute de minute de întârziere au trenurile de călători afectate de aceste probleme, iar mii de oameni stau cu orele într-o căldură insuportabilă.

Conform datelor furnizate de compania naţională CFR SA, circulaţia trenurilor între staţiile Coşna - Floreni, segment feroviar aflat pe raza Regionalei CF Iaşi, se va realiza cu tracţiune Diesel, din cauza ruperii pantografului unui tren de marfă. 

"Mecanicul unui tren de marfă, aflat în circulaţie pe distanţa Coşna - Floreni (linie simplă), a solicitat locomotivă de ajutor din cauza ruperii pantografului locomotivei, în linie curentă. Urmare acestui incident, firul de contact pe segmentul respectiv a fost rupt şi el pe o lungime de cca 500 metri. Echipele de intervenţie, aflate la faţa locului, au retras trenul de marfă în staţia Floreni, cu o locomotivă Diesel, fiind asigurat astfel gabaritul pentru circulaţia celorlalte trenuri cu tracţiune Diesel. Din cauza avariilor majore înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică, două trenuri de călători, care urmează să tranziteze zona respectivă, vor circula cu tracţiune Diesel, astfel încât să fie asigurată continuitatea în graficul de circulaţie. Echipele de intervenţie ale SRCF Iaşi vor acţiona, după trecerea celor două trenuri de călători - IR 1833 (Iaşi - Cluj) si IR 1832 (Cluj - Galaţi) - cu două drezine pantograf, pentru înlocuirea firului de contact rupt pe distanţa de 500 metri”, informează CFR SA, într-un comunicat.

"Tot din cauza defecţiunii trenului de marfă, între staţiile Zam - Câmpuri Surduc, trenul de călători IR 1991 a staţionat temporar în gara Ilia, până la retragerea din linie curentă a garniturii de marfă, fiind reînscris în circulaţie cu o întârziere de 125 de minute. Trenul R 9165, care circulă in relaţia Caransebeş - Reşiţa, îşi va relua circulaţia în scurt timp cu o locomotivă de ajutor”, precizează oficialii companiei naţionale de căi ferate, transmiţând scuze călătorilor pentru disconfortul creat.

 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-07-31



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE