''Conform unei informări a Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii, a fost declanşată o alarmă de incendiu (degajare fum la o instalaţie de aer condiţionat) la Spitalul de Boli Cronice Călineşti. Au fost evacuaţi 32 de pacienţi'', precizează ministerul. Potrivit sursei citate, nu sunt victime.
''Toţi pacienţii au revenit în saloane, echipajele medicale de urgenţă s-au retras'', mai arată reprezentanţii ministerului.
Pacienţii au fost evacuaţi după ce la etajul 1 al unităţii medicale a ieşit fum de la un aparat de aer condiţionat.
''Nu s-a manifestat cu flacără, iar în mod progresiv au fost evacuaţi 32 de pacienţi de către personalul medical, înaintea sosirii echipajelor de intervenţie. Alarma a fost declanşată de sistemele de detecţie care au semnalat prezenţa fumului la etajul 1 al spitalului'', anunţa ISU Argeş.