2024-04-26 01:05

17 victime au ajuns la spital după carambolul de pe Autostrada Soarelui în care au fost implicate 20 de mașini

 |  09:32
17 victime au ajuns la spital după carambolul de pe Autostrada Soarelui în care au fost implicate 20 de mașini

Un număr de 17 victime au fost preluate de echipajele de ambulanță și duse la spital după carambolul în care au fost implicate peste 20 de mașini, produs pe Autostrada Soarelui, în zona localității Medgidia.

Potrivit ISU Constanța, au fost preluate, până la acest moment, de la locul accidentului, un număr de 17 persoane rănite.

Între victime sunt și trei copii, scrie mediafax.

Se pare că toate victimele sunt conștiente și cooperante, dar au mai multe traumatisme în urma accidentului.

Cel puțin 20 de mașini sunt implicate în accidentul în lanț de pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre Litoral.

Se pare că accidentul în lanț s-ar fi produs pe fondul vizibilității reduse, în zonă fiind ceață densă.

La fața locului acționează 20 de ambulanțe din București, Constanța, Ialomița și Călărași, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a trimis în zonă și un spital mobil.

„A fost activat planul roșu. E totul în curs. E vorba de următoarea oră. Sunt medici din București, Călărași, Ialomița, Constanța care intervin la fața locului. Sunt și copii implicați în accident. Nu avem date despre rănile avute”, a spus Raed Arafat la Digi24.

Raed Arafat a mai precizat că la fața locului o să fie trimis și un elicopter.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-07-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE