2024-04-24 16:16

Salariile profesorilor: Ministrul Cîmpeanu face promisiuni, Florin Cîțu vrea PERFORMANȚĂ

 |  18:29
Salariile profesorilor: Ministrul Cîmpeanu face promisiuni, Florin Cîțu vrea PERFORMANȚĂ

După ce profesorii au avertizat că pregătesc o grevă generală dacă nu vor primi majorările salariale promise de ani de zile, ministrul Sorin Cîmpeanu și liderul PNL, Florin Cîțu au răspuns cadrelor didactice ...în mod diferit.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, susține majorarea salariilor profesorilor din 2022. 

„Suntem în discuții pentru construcția bugetului. Ministerul Educației are o poziție foarte clară, este nevoie de nevoie de resurse pentru acoperirea acestor cerințe. Pe de altă parte, la nivelul guvernului, la nivelul țării, avem asumat un deficit de 5,84% din PIB pe cash sau de 6,2% din PIB în calculul ESA. 

Va trebui să vedem care sunt posibilitățile, în raport cu cerințele care sunt foarte bine definite. Oricum, vor fi găsite soluții, chiar dacă este posibil să avem soluții care să fie aplicate de la 1 ianuarie și soluții care să fie aplicate pe parcursul anului. 

(…) Încă din luna octombrie s-a prevăzut de comun acord că Guvernul României și sindicatul vor găsi soluții la această solicitare. Nu vom putea face atractivă profesia de dascăl dacă nu avem salarii atractive”, a declarat Sorin Cîmpeanu pentru B1tv.

De cealaltă parte, liderul PNL, Florin Cîțu avertizează asupra cheltuielilor bugetare și legarea acestor venituri mărite de performanță:

”Știți bine că e o reformă a PNRR, o reformă a salarizării care va face legătura între performanță și venit.

Orice creștere de cheltuială, în special o cheltuială socială, trebuie să aibă în spate o resursă bugetară, să nu afecteze deficitul bugetar.

O creștere a salariului doar într-un anumit domeniu, nu cred că este un lucru bun. Dacă vrei să faci o mărire, să umbli la salarii, te uiți la tot sistemul pentru că doar atunci poate să fie echitabil. Dar repet, ar trebui să vedem cum legăm aceste venituri de performanță. Și aici trebuie să căutăm niște indicatori” a precizat Florin Cîțu.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-12-07

In legatura cu acest articol...

Vești bune pentru această categorie de bugetari: În 2022 vor fi majorate salariile

Ce le răspunde ministrul Cîmpeanu profesorilor care cer SALARII mai mari

Ministerul Educației: 86 de cazuri printre elevi și profesori, depistate la testele de salivă COVID




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE