”În contextul protestului personalului din învăţământul preuniversitar, Ministerul Educaţiei continuă demersurile de adaptare a calendarelor activităţilor specifice de final de an şcolar. În acest sens, vă informăm că a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.429/2023 pentru modificarea şi completarea ordinului de ministru nr. 3.505/2022 privind structura anului şcolar 2022 - 2023, cu modificările şi completările ulterioare, a transmis, joi, Ministerul Educaţiei.
Astfel, pentru clasele a VIII-a, a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, situaţia şcolară a elevilor se poate încheia până la data de 13 iunie 2023.
Tot astăzi, a fost transmis spre publicare în Monitorul Oficial Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.428/2023 pentru modificarea Anexei la ordinul ministrului educaţiei nr. 5.241/2022 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2022 - 2023.
Documentul prevede faptul că înscrierea la evaluarea naţională va avea loc până la data de 13 iunie 2023.
În ceea ce priveşte înscrierile la examenul naţional de bacalaureat, Ministerul Educaţiei a transmis inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, prin nota nr. 1.416/2023, informaţii privind prelungirea perioadei înscrierii candidaţilor la sesiunea iunie-iulie a examenului naţional de bacalaureat 2023 până la data de 13 iunie 2023.
De asemenea, acelaşi document conţine informaţii privind prelungirea perioadelor de susţinere a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, de comunicare orală în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie internaţională, respectiv de evaluare a competenţelor digitale până la data de 23 iunie, astfel:
14 - 16 iunie 2023: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A
15 - 19 iunie 2023: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
16 - 20 iunie 2023: evaluarea competenţelor digitale - proba D
21 - 23 iunie 2023: evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C.
Înscrierea la examene se va prelungi până în 13 iunie.
”În acest context, probele de competenţe din cadrul examenului de bacalaureat se vor susţine în perioada 14 – 23 iunie. În ceea ce pribeşte probele scrise nu se impune în acewst moment modificarea calendarului”, a mai anunţat ministrul Educaţiei.
În 9 iunie ar fi trebuit să fie gata situaţia şcolară a evelilor din clasele terminale, dar şi înscrierea pentru Bacalaureat şi Evaluare Naţională. ”Având în vedere contextul actual, am semnat ordinul de ministru prin care, pentru clasele a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a pentru seral şi frecvenţă redusă, perioada de încheiere a situaţiei şcolare se prelungeşte până pe 13 iunie”, a anunţat Ligia Deca.