2023-02-02 20:55

Consiliul Național al Elevilor se opune „cu fermitate” admiterii la liceu în mod descentralizat

 |  11:00
Consiliul Național al Elevilor se opune „cu fermitate” admiterii la liceu în mod descentralizat

Consiliul Naţional al Elevilor se opune "cu fermitate" admiterii în liceu în mod descentralizat în forma care a fost prezentată zilele trecute, pe motiv că va aduce după sine "o multitudine de probleme", precum "diferenţe" între copii, segregare şcolară şi o probabilitate "crescută" de repartizare inechitabilă în învăţământul liceal.

"Consiliul Naţional al Elevilor se opune cu fermitate susţinerii admiterii la liceu în mod descentralizat, luând în calcul atât incertitudinea în privinţa structurii finale a examenelor de admitere, cât şi rezultatele indirecte ale acesteia, care s-ar putea concretiza în meditaţii private, nivel de stres ridicat şi dificultate crescută în alegerea filierei şi liceului potrivit. De asemenea, trebuie subliniat şi caracterul obligatoriu al învăţământului liceal din România, motiv pentru care procesul de admitere ar trebui să fie unul unitar (repartizare computerizată), bazat pe standarde clare de evaluare, care să se desfăşoare într-un mod non-competitiv. (...) Admiterea la liceu, în forma în care a fost prezentată zilele trecute, va aduce după sine o multitudine de probleme, precum diferenţe între elevi, segregare şcolară şi o probabilitate crescută de repartizare inechitabilă în învăţământul liceal", se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Potrivit sursei citate, stabilirea descentralizată a unor criterii de admitere "precum asigurarea ca un procent din media de admitere să fie reprezentat de media de la Evaluarea Naţională, pe lângă media de la concursul propriu, va stârni doar discrepanţe uriaşe între licee şi va încălca principiul de bază al accesibilităţii obligatorii a elevilor în învăţământul liceal, prin diversele dificultăţi cauzate de admiterea diferenţiată".

În opinia CNE, priorităţile pentru elevii absolvenţi ai ciclului gimnazial ar fi trebuit să fie reprezentate de creşterea numărului de ore de consiliere în carieră, reforma în structura de admitere fiind doar "una de suprafaţă, nu una de substanţă".

Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Miruna Croitoru, consideră că forma consolidată a Legii învăţământului preuniversitar trebuie discutată în prealabil cu toţi actorii implicaţi în sistemul de învăţământ - elevi, părinţi şi profesori, motiv pentru care este "absolut necesară" relansarea în dezbatere publică a actului normativ şi asigurarea componenţei acreditate în comisiile de experţi care vor analiza noile proiecte.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-01-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE