2020-12-04 07:44

OFICIAL. Ce se întâmplă cu TEZELE și OLIMPIADELE în acest an școlar

 |  12:14
OFICIAL. Ce se întâmplă cu TEZELE și OLIMPIADELE în acest an școlar

În urma consultărilor ministerului de resort cu cei implicaţi în procesul de învăţământ, ministrul Educației, Monica Anisie, anunță că tezele au fost suspendate în acest an şcolar, ele fiind înlocuite cu evaluarea sumativă.

„În ceea ce priveşte susţinerea tezelor, susţinerea lucrărilor scrise semestriale, după consultarea pe care am avut-o cu toţi factorii implicaţi, am luat decizia ca acestea să nu se mai susţină anul acesta şcolar. Să nu uităm că tezele se susţin doar la două sau trei discipline, în rest se realizează evaluarea sumativă. Deci tezele nu se susţin, însă au fost înlocuite cu evaluarea sumativă” a declarat Monica Anisie sâmbătă, la Pro Tv. 

Totodată, și olimpiadele şi concursurile au fost suspendate, ordinul de ministru în acest sens fiind deja emis.

Ministrul Educaţiei a menţionat că elevii din clasele a opta şi a douăsprezecea vor putea participa la pregătiri începând cu semestrul al doilea, iar până atunci pot face „teste de antrenament” pe care le găsesc pe site-ul Ministerului Educaţiei. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-11-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE