2020-11-24 17:13

Anunţ în miez de noapte al ministrului Educaţiei

 |  10:32
Anunţ în miez de noapte al ministrului Educaţiei

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a informat că "în scurt timp'' MEC va transmite când vor putea fi reluate cursurile şi ce se va întâmpla cu examenele naţionale, cu suţinerea licenţei, a dizertaţiei, a titularizării şi examenelor pentru gradele didactice.

În postarea făcută sâmbătă seara pe pagina sa de Facebook, ministrul Anisie subliniază că în spaţiul public circulă tot felul de ştiri false, iar toţi actorii din sistemul de educaţie trebuie să aibă grijă să se informeze din surse oficiale. Potrivit comentariilor postate pe FB la mesajul său, în diverse reţele de socializare au circulat în ultimele zile informaţii false atribuite Ministerului Educaţiei, potrivit cărora cursurile aferente semestrului II s-ar relua pe 15 mai şi ar dura până pe 24 iulie.

"În zilele acestea, mai mult decât oricând, ar trebui să fim mai buni, mai atenţi şi mai înţelepţi şi să nu credem orice ştire falsă!!! Dragi elevi şi studenţi, stimaţi colegi, fiţi atenţi că în spaţiul public circulă tot felul de ştiri false! Nu vă lăsaţi manipulaţi şi informaţi-vă din surse oficiale! Vă rog să aveţi încredere că, în scurt timp, MEC va transmite ceea ce se va întâmpla cu examenele naţionale, când vom putea relua cursurile şi care vor fi deciziile cu privire la susţinerea licenţei/dizertaţiei/titularizarii/examenelor pentru gradele didactice etc", afirmă ministrul Monica Anisie în mesajul său.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-03-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE