2021-07-26 22:07

Fantoma lui Boc îl bântuie pe Ponta

 |  21:01

Marilena Dan

Timpul a dovedit, mult mai repede decât se aştepta cineva, că Elena Udrea a avut „gura aurită” când a spus că românii îl vor regreta pe Boc peste vreo 7 luni de domnie USL. După cum se vede în agenda guvernamentală, şi Victor Ponta îl regretă pe Boc, sau poate chiar l-a luat drept model, odată ce adoptă pe bandă propuneri legislative ale fostului cabinet PDL. Mai o taxă de dreapta, mai un impozit de stânga, niscai tăieri de fonduri şi lipsă de curaj în asumarea deciziilor importante şi ne simţim exact ca pe vremea lui Boc. Măcar fostul premier avea o scuză: criza economică mondială. În schimb, actualul prim-ministru ne spune că a scos ţara din dezastru, că avem creştere economică, că vor veni buluc investitori care vor crea sute de mii de locuri de muncă şi, în general, că va fi bine şi la vară cald.

Numai că realitatea bate SF-urile lui Victor Ponta. Economia ţării e dictată de FMI, iar guvernanţii oferă doar mostre de incompetenţă precum privatizarea Oltchim sau a CFR Marfă. Noul impozit forfetar pentru turism şi servicii va desfiinţa alte câteva zeci de mii de IMM-uri, din cauza modului abulic de calcul şi a criteriilor fanteziste pe care este fundamentat. „Este mai rău decât forfetarul lui Boc”, concluzionează experţii financiari. În plus, încasările la bugetul de stat sunt mult sub aşteptări, ceea ce anunţă noi atacuri la buzunarele populaţiei. De pildă, ni se pregătesc în noul Cod rutier amenzi pe care nici occidentalii nu le-ar putea plăti, deşi au salarii de zece ori mai mari, iar proprietarii care obţin venituri din chirii vor achita contribuţii la sănătate, chiar dacă plătesc deja.

În timpul ăsta, primii oameni în stat sunt ocupaţi să înfiinţeze comisii pentru nimic şi să caute contracte „strategice” care se dovedesc de negăsit (vezi Bechtel şi Roşia Montană). Cu gândul doar la alegerile prezidenţiale de anul viitor, se împroaşcă reciproc cu vorbe cianurate, după care vin să ne liniştească, precum copiii de la grădiniţă: „Ne-am împăcat!”. Iar de dragul acestui moment solemn şi memorabil, şi-au făcut şi un cadou: un avion de 56 de milioane de euro, pentru vizitele oficiale peste mări şi ţări. Nu pot decât să sper că viitoarele împăcări nu ne vor costa la fel de mult.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2013-09-22

In legatura cu acest articol...

Atelierele de reprezentanţă vor fi grav afectate. Impozitul forfetar loveşte puternic în service-urile auto

Proiectul impozitului forfetar, finalizat. Un restaurant mediu din Capitală va plăti 4.000 euro/an, impozit forfetar




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE