“Discuţiile au avut la bază lansarea producţiei unui nou model Ford la Craiova până în anul 2023, iniţial cu motorizări pe benzină şi diesel, iar din 2024 cu motor electric, în urma unei noi investiţii de 300 de milioane de dolari. Cu acest prilej, ministrul Cătălin Drulă a prezentat pe scurt evoluţii ale proiectelor de infrastructură rutieră şi feroviară de interes pentru Ford, pentru o mai clară perspectivă asupra calendarului de finalizare a acestora, mai ales în ceea ce priveşte Drumul Expres Craiova – Piteşti, precum şi stadiul Autostrăzii Sibiu – Piteşti. Un astfel de calendar este absolut necesar în acest moment pentru activitatea de planificare logistică angrenată de lansarea în producţie noului model din 2023", arată Ministerul Transporturilor.
Potrivit Ministerului Transporturilor, Ford România reprezintă un partener important pentru economie, fiind unul dintre cei mai mari producători de autovehicule din România. Fabrica Ford Craiova are în prezent în jur de 6.000 de angajaţi, cu o producţie de peste 1.000 de maşini/zi.