2024-04-19 21:09

Toți deținătorii de poliţe City Insurance vor beneficia de despăgubiri prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor

 |  11:00
Toți deținătorii de poliţe City Insurance vor beneficia de despăgubiri prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor

Preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), Mădălin Roșu, anunță că industria autohtonă a asigurărilor a ajuns la maturitatea şi un nivel de reglementare prin care să poată trece cu bine peste efectele oricăror disfuncţionalităţi şi are convingerea că toţi asiguraţii cu poliţe încheiate la City Insurance vor beneficia, atunci când este cazul, de despăgubiri prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

"Avem convingerea că toţi asiguraţii cu poliţe încheiate la City Insurance vor beneficia, atunci când este cazul, de despăgubiri prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor. De asemenea, BAAR doreşte să dea încă o dată asigurări că, şi în această situaţie, va acţiona cu respectarea nu doar a legii, ci şi a celor mai înalte standarde de profesionalism şi eficienţă, fără bariere birocratice pentru a-şi îndeplini rolul său pe plan extern. Ne exprimăm speranţa că, industria autohtonă a asigurărilor a ajuns la maturitatea, experienţa şi un nivel de reglementare prin care să poată trece cu bine peste efectele oricăror disfuncţionalităţi care pot apărea la un moment dat şi împreună cu implicarea de care autorităţile statului dau dovadă în acest moment, şi mă refer aici şi la cele două Ordonanţe de Urgenţă anunţate de către premier, avem certitudinea că putem gestiona acest moment într-un mod optim", se arată într-un comunicat remis Agerpres de Mădălin Roşu, preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

Având în vedere faptul că asigurătorul nu mai îndeplinea indicatorii de solvabilitate, respectiv de capital minim, fiind în incapacitate de plată, măsura retragerii autorizaţiei, luată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este una în concordanţă cu legislaţia şi normele generale de guvernanţă în domeniu.

"În acest moment, în transparenţă pe site-ul Ministerului de Finanţe este publicat Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care permite Fondului de Garantare să facă plăţi imediat după retragerea de către ASF a autorizaţiei de funcţionare a City Insurance, respectiv majorarea plafonului de despăgubire de la 450.000 lei la 500.000 lei pentru fiecare contract de asigurare", mai notează sursa citată.

Autoritatea de Supraveghere a Financiară a anunţat, vineri, că a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance şi a solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-09-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE