2024-07-21 19:55

Topul județelor cu cele mai mari creşteri salariale. Surpriză, Capitala nu se află printre ele

 |  10:16
Topul județelor cu cele mai mari creşteri salariale. Surpriză, Capitala nu se află printre ele

În topul judeţelor cu cele mai mari creşteri salariale de anul trecut, Capitala nu apare. Clasamentul judeţelor cu cele mai mari creşteri salariale în 2022 este condus de Gorj, Brăila şi Covasna, conform datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Totuși, doar cinci judeţe au reuşit să depăşească salariul mediu net pe economie.

Astfel, cea mai mare creştere a salariului mediu net a fost înregistrată de judeţul Gorj, de 24% în decembrie 2022 faţă de decembrie 2021, de la 3.400 de lei la 4.230 de lei. În Brăila, salariul mediu al angajaţilor a crescut cu 21% în decembrie 2022 faţă de decembrie 2021, până la puţin peste 3.500 de lei, iar în Covasna salariile au crescut cu 19%, până la aproape 3.700 de lei net. Cu toate acestea, salariile din aceste judeţe nu au ajuns la valoarea salariului mediu net pe economie, care a ajuns la aproape 4.400 de lei net la finalul anului 2022.

Doar cinci judeţe au reuşit să depăşească salariul mediu net pe economie în decembrie 2022, respectiv Sibiu, Ilfov, Timiş, Cluj şi municipiul Bucureşti.

La polul opus au fost judeţele Hunedoara, cu o creştere de 5%, Botoşani, tot cu 5%, şi Tulcea, cu 6%, scrie zf.ro.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-03-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE