2024-04-20 08:12

Tineret, mândria țării. Zeci de liceeni învață să fie mecanici și strungari la combinatul siderurgic Galaţi

 |  13:00
Tineret, mândria țării. Zeci de liceeni învață să fie mecanici și strungari la combinatul siderurgic Galaţi

Peste 60 de elevi de la liceele tehnologice 'Paul Dimo' şi 'Radu Negru' din Galaţi şi 'Costache Conachi' din Pechea au luat parte în ultimele trei luni la stagii de practică organizate de combinatul siderurgic din Galaţi.

În cadrul parteneriatelor cu liceele şi şcolile profesionale, combinatul pune la dispoziţie resursele necesare în organizarea stagiilor de practică pentru elevii de la cele trei instituţii de învăţământ din judeţul Galaţi, care studiază la clasele cu profil electric, mecanic şi strungar. După ce au fost instruiţi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, elevii au participat la activităţi practice şi interactive desfăşurate în cadrul secţiilor de producţie, pregătindu-se astfel pentru o carieră profesională în domeniul siderurgic, scrie Agerpres.

În anul 2023 combinatul va continua programele de practică împreună cu cele trei instituţii de învăţământ deja partenere, cărora li se va alătura curând Liceul Tehnologic 'Aurel Vlaicu' din Galaţi. 'Combinatul siderurgic Liberty este cel mai mare angajator din Galaţi, de aceea suntem dedicaţi educaţiei tinerilor gălăţeni, astfel încât aceştia să-şi înceapă cariera profesională încrezători şi pregătiţi să lucreze într-o industrie dinamică şi extrem de importantă pentru economia naţională. E nevoie ca elevii să studieze sustenabilitatea, schimbările climatice şi tehnologiile avansate de producţie a oţelului, pentru a se putea adapta cu uşurinţă industriei viitorului, care va fi modernă, digitală, automatizată şi neutră în emisii de carbon', a declarat managerul de resurse umane, Mihaela Vereş.

Pentru a asigura sustenabilitatea industriei siderurgice pe termen lung, combinatul a pus bazele Academiei Greensteel, care are ca obiectiv dezvoltarea forţei de muncă prin programe de educaţie inovatoare. Un astfel de program este cursul 'Descoperă Greensteel', dedicat atât studenţilor, cât şi absolvenţilor de facultate interesaţi să descopere tehnologiile moderne de fabricare a oţelului verde. Totodată, compania organizează anual 'Şcoala de Vară', un program de zece săptămâni conceput pentru studenţii care se pregătesc să îşi înceapă cariera profesională.

 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-02-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE