2024-04-16 14:43

Steven van Groningen demisionează din Comitetul Fondului Proprietatea

 |  15:07
Steven van Groningen demisionează din Comitetul Fondului Proprietatea

Steven van Groningen a decis ca începând cu luna noiembrie a acestui an să demisioneze din funcţiile deţinute în cadrul Comitetului Reprezentanţilor şi în Comitetele Consultative ale Fondului Proprietatea. Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist.

Numirea unui nou membru al Comitetului se va afla pe ordinea de zi a următoarei adunări generale a acţionarilor Fondului.

”Franklin Templeton International Services S.À R.L, în calitate de administrator de fond de investiţii alternative şi administrator unic al Fondul Proprietatea, prin prezenta, anunţă că Steven van Groningen a decis să se retragă din funcţiile deţinute în cadrul Comitetului Reprezentanţilor şi în Comitetele Consultative ale Fondului. Data intrării în vigoare a demisiei este 13 noiembrie 2020”, se arată un comunicat al FP.

”Decizia van Groningen vine în urma dorinţei acestuia de a respecta standardele stricte de guvernanţă corporativă ale Bursei de Valori de la Londra, unde Fondul Proprietatea este listat secundar, care prevăd că membrii consiliilor de administraţie din companiile listate nu mai pot fi consideraţi independenţi după o activitate de nouă ani în poziţia respectivă. Având în vedere faptul că trei dintre membrii Comitetului vor fi deţinut această funcţie pe o perioadă de nouă ani în 2021 şi pentru a evita schimbări semnificative în componenţa Comitetului într-un timp scurt, van Groningen a luat această decizie, având în vedere interesele Fondului Proprietatea”, mai precizează FP.

 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE