2021-08-01 10:16

Ponta: Schema de minimis, transferată la agenţiile de dezvoltare regională

 |  18:53
Ponta: Schema de minimis, transferată la agenţiile de dezvoltare regională

Marilena Dan

Schema de minimis va fi gestionată de agenţiile de dezvoltare regională, nu de către Ministerul Finanţelor Publice (MFP), pentru a se evita situaţii precum cea de săptămâna trecută, când sesiunea de înregistrare online a IMM-urilor a fost anulată după blocarea site-ului, a anunţat premierul Victor Ponta. "Cred că soluţia pe care împreună cu ministrul de Finanţe, domnul Chiţoiu, o vom aplica în perioada imediat următoare este să nu mai ţină MFP aceste programe şi să le dăm la ADR-uri (agenţii de dezvoltare regională), cele care au funcţionat până la urmă cel mai bine, şi nu o să mai avem calculatoare care se blochează şi zeci de mii de firme care accesează doar la MFP", a declarat joi, la Călăraşi, premierul Ponta, citat de Agerpres.

Potrivit unui ordin al ministrului Daniel Chiţoiu, MFP va returna prin poştă, cu confirmare de primire, cererile de acord pentru finanţare însoţite de documentele justificative depuse/transmise la Registratura generală a instituţiei pentru licitaţia proiectelor de minimis anulate. 

Licitaţia din 28 august a.c. pentru ajutorul de minimis (fonduri guvernamentale) a fost anulată în aceeaşi seară de ministrul Daniel Chiţoiu, după ce participanţii - IMM-uri - au reclamat grave disfuncţionalităţi ale sistemului informatic al MFP, fapt care a împiedicat accesul unitar al firmelor la licitaţie. Vinerea trecută, Chiţoiu a anunţat că licitaţia va fi reluată în maximum zece zile, dar până în prezent MFP nu a făcut un anunţ oficial în acest sens.

Guvernul a aprobat, în urmă cu două săptămâni, majorarea bugetului pentru ajutoarele de minimis acordate IMM-urilor care fac investiţii, de la 400 milioane lei la 500 milioane lei (125 milioane euro), plata ajutorului efectuându-se până la finele anului 2015. Statul acordă ajutoare de minimis, în cadrul unei scheme derulate în perioada 2013-2014, de maximum 200.000 euro pentru IMM-urile care fac investiţii, pe o perioadă fiscală de trei ani, dacă aceste firme creează şi păstrează şapte locuri de muncă pe o perioadă de trei ani de la realizarea investiţiei, în cazul sumelor de peste 100.000 euro.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2013-09-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE