2024-04-24 04:50

Peste 7.000 de amenzi în urma unei acţiuni de verificare a transportului public de mărfuri şi de persoane

 |  16:34
Peste 7.000 de amenzi în urma unei acţiuni de verificare a transportului public de mărfuri şi de persoane

Poliţia Română a derulat, la nivel naţional, timp de o săptămână, o acţiune de verificare a legalităţii transportului public de mărfuri şi persoane, fiind aplicate peste 7.000 de amenzi pentru diverse nereguli în trafic, cum ar fi nerespectarea regimului legal de viteză, defecţiuni tehnice, neutilizarea centurilor de siguranţă, consum de alcool sau lipsa unor documente. Acţiunea s-a desfăşurat în conformitate cu Planul de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), la care România este parte.

În perioada 19 - 25 iulie, Direcţia Rutieră a coordonat, la nivel naţional, acţiunea TRUCK&BUS, care a vizat prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Totodată, în contextul situaţiei epidemiologice de răspândire a virusului COVID-19, poliţiştii au acţionat pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecţie stabilite pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus.

În cadrul acţiunii, în domeniul transportului public de persoane, au fost verificate 9.747 de autovehicule, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în 1.767 de cazuri.

Din totalul sancţiunilor aplicate, 356 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 20 pentru conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului, 432 pentru neutilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie, 24 abateri au fost constatate la funcţionarea aparatului tahograf, 15 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă şi 3 pentru utilizarea incorectă a aparatului tahograf.

De asemenea, alte 124 de sancţiuni au fost aplicate pentru defecţiuni tehnice, 4 pentru depăşirea masei total maximă autorizată a vehiculului, 2 imobilizări au fost dispuse pentru defecţiuni tehnice, 127 de sancţiuni au fost aplicate pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, 61 pentru lipsa unor documente ale vehiculului, 17 pentru lipsa unor documente ale operatorilor de transport, iar restul sancţiunilor au fost aplicate pentru alte abateri de la normele rutiere.

În domeniul transportului public de marfă, au fost verificate 16.950 de autovehicule, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în 5.309 cazuri.

Din totalul acestora, 922 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 49 pentru conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului, 1.204 pentru neutilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie, 206 pentru funcţionarea aparatului tahograf, 105 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, 67 pentru utilizarea incorectă a aparatului tahograf şi 428 pentru defecţiuni tehnice.

Alte 88 de sancţiuni în domeniul transportului public de marfă au fost aplicate pentru depăşirea limitei maxime admise a greutăţii în cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 12,5 tone, 85 pentru depăşirea limitei maxime admise a greutăţii în cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare 12,5 tone, 57 pentru fixarea necorespunzătoare a mărfurilor, 277 pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, 196 pentru lipsa unor documente ale vehiculului, 32 pentru lipsa unor documente ale operatorilor de transport, 7 pentru nerespectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase, restul sancţiunilor fiind aplicate pentru alte abateri de la normele rutiere. Au fost imobilizate 20 de vehicule, pentru defecţiuni tehnice.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-07-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE