Anunţul privind sistarea furnizării apei calde şi a agentului termic a fost făcut de compania Consiliului Local care asigură serviciul de termoficare în sistem centralizat. Printr-un mesaj postat pe site-ul Termo Ploieşti SRL, compania a anunţat că avaria s-a produs dimineaţă, la o conductă de la CET Brazi, acolo unde se produce agentul termic.
Oficialii companiei de termoficare estimează că furnizarea agentului termic va fi reluată în după-amiaza zilei de miercuri, potrivit News.ro.
Avaria de miercuri are loc la doar o zi după ce mii de consumatori din oraş au rămas, timp de mai multe ore, fără căldură, pentru realizarea unor intervenţii pe reţeaua primară de termoficare. Astfel, marţi, 5.269 de apartamente, dar şi unităţi şcolare din zona de vest a oraşului nu au avut căldură, după ce luni peste 1.000 de consumatori din cartierul Mihai Bravu nu au primit agent termic, tot pentru realizarea de intervenţii pe reţeaua primară de termoficare.