2024-04-19 06:35

Oficial BNR recomandă IZOLAREA termică a clădirilor: ”Gazul e posibil să fie folosit ca armă de război”

 |  19:22
Oficial BNR recomandă IZOLAREA termică a clădirilor: ”Gazul e posibil să fie folosit ca armă de război”

Izolarea termică a clădirilor ar trebui să devină o prioritate pentru români, a declarat, marți, economistul șef al BNR, Valentin Lazea. Recomandarea vine în contextul războiului din Ucraina, când gazul e posibil să fie folosit ca armă de război, spune specialistul.

"Dacă ne uităm la conflictul din Ucraina şi vedem că este posibil să se prelungească dincolo de sfârşitul acestui an - şi gazul este posibil să fie folosit că armă în acest război - cred că o prioritate zero pentru oamenii din această ţară ar fi să se gândească la izolarea termică a clădirilor. Nu cred că există vreo altă formă de a cheltui banii. Bineînţeles, acum este perioada vacanţelor, oamenilor nu le stă mintea decât la vacanţe, dar după ce vacanţele se vor fi terminat nu cred că există altă prioritate care să fie mai importantă decât izolarea termică a clădirilor, fără a mai aştepta să vină statul sau primăria să le facă acest lucru. Oricine are puşi 5.000 de euro deoparte trebuie să facă acest lucru, iar cine nu are 5.000 de euro puşi deoparte să apeleze la bănci", a spus Valentin Lazea, economist-şef la Banca Naţională a României (BNR), într-o conferinţă de specialitate, conform Digi24

El consideră că băncile, "în acest context, în această toamnă, ar trebui să facă un efort special pentru a promova acest tip de creditare pentru izolarea termică a clădirilor pentru că nu există altă formă de creştere a eficienţei energetice, alta decât economisirea".

"Termoizolarea clădirilor este ceva ce se poate face în scurt timp şi cu un efort financiar mic", a subliniat Lazea.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-06-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE