Din acestea, impozitul pe salariu a reprezentat 15% (14,8% în 2020), iar contribuţiile de asigurări sociale (pentru pensie, la fondul de şomaj şi pentru asigurările de sănătate) peste jumătate, 84,3% (84,5% în 2020), din totalul impozitelor, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Potrivit INS, impozitele, contribuţiile, cotizaţiile, taxele deţin o pondere mare în cheltuielile totale ale gospodăriilor în ale căror venituri predomină veniturile salariale. Astfel, în anul 2021, ponderea acestora în cheltuielile totale a fost de 43% pentru gospodăriile de salariaţi, comparativ cu 17,2% pentru cele de şomeri, 13,9% pentru gospodăriile de pensionari, 11,1% pentru cele de lucrători pe cont propriu în activităţi neagricole şi numai 7,9% în cazul gospodăriilor de agricultori, conform Agerpres.
De altfel, subliniază INS, în anul 2021, cuantumul mediu al transferurilor aflate în sarcina gospodăriilor de salariaţi a fost de 12 ori mai mare decât al celor plătite de gospodăriile de agricultori, de 8,2 ori mai mare decât transferurile plătite de gospodăriile de lucrători pe cont propriu în activităţi neagricole, de 7,4 ori mai mare decât al celor de pensionari şi de 6,4 ori mai mare decât al gospodăriilor de şomeri.