2020-10-27 05:16

Modificări privind AJUTOARELE de stat pentru micile firme

 |  16:37
Modificări privind AJUTOARELE de stat pentru micile firme

Secretarul de stat din Ministerul Economiei Liviu Rogojinaru a anunțat, joi, alte perioade de deschidere a Măsurii 2 - ajutoare de stat de lucru de 2.000-150.000 de euro și a Măsurii 3 - granturi de investiții de câte 50.000-200.000 de euro pentru firme. El îl contrazice pe șeful său, ministrul Virgil Popescu, cel care prezentase cu numai o zi înainte alt calendar orientativ.

Într-o intervenție la videoconferința RoInvest transmisă de News.ro pe Facebook, Rogojinaru a trecut în revistă cele 3 Măsuri de finanțare în valolare totală de 1 miliard de euro (cu tot cu contribuția beneficiarilor) :

Măsura 1 - Microgranturi de câte 2.000 de euro, buget de 100 milioane euro. „Primul program a început de luni, avem peste 16.000 de aplicanți, avem și 1000 de aplicanți la care s-au cerut lămuriri suplimentare. Îl vom ține deschis până la sfârșitul săptămânii acesteia, dar eu cred că va fi deschis și săptămâna viitoare, de așa manieră încât toți cei care vor avea dorința, necesitatea să poată să intre în acest program”.

Măsura 2 - Granturi de capital de lucru de 2.000-150.000 euro. „Al doilea program, de 350 de milioane de euro, va începe, în proporție foarte mare, în săptămâna de la 26 la 31 octombrie. Probabil, cred eu, spre începutul săptămânii se va întâmpla. Mai mult ca sigur, săptămâna viitoare îl punem în dezbatere publică, marți, miercuri, cel târziu, să aibă acel minim necesar de 3 zile. Și va fi deschis timp de o săptămână. Eu cred că se va termina mai repede decât primul program”.

Măsura 3 - Granturi de investiții de 50.000-200.000 euro. „Cel de-al treilea program, programul de investiții, de 550 milioane euro, se va deschide în săptămâna de la 2 la 8 noiembrie. Este o înșiruire întreagă de lucruri pe care trebuie să le facem ca să fim în conformitate cu legea și ține și de foarte multe lucruri pe care trebuie să le facă STS pentru a fi în conformitate cu implementarea programului și cu testele care trebuie făcute”.

Doar cu o zi mai înainte, în ședința de guvern, ministrul Economiei, Virgil Popescu, îi spunea premierului Orban că Măsurile 2 și 3 ar fi urmat să fie pornite până la finalul lunii octombrie, începând cu granturile de capital de lucru, săptămâna viitoare.

„Săptamâna viitoare ne dorim să dăm drumul la capital de lucru. Mi-aș fi dorit să dăm drumul înainte la schema de investiții, dar mai sunt niște reglaje de făcut. Săptămâna viitoare începem cu capitalul de lucru, după care, încă o săptămână, schema de investiții. Practic până la sfârșitul lunii octombrie vom avea date drumul toate schemele. Pentru investiții vom avea apel deschis 30 de zile pentru depunere de proiecte, după care va fi evaluarea”, a spus  ministrul Popescu.

De menționat însă că în schema de ajutor de stat - aprobată de Ministerul Fondurilor Europene - se arată că potențialii beneficiari ai celor 3 măsuri în valoare totală de 1 miliard de euro ar trebui să depună cererile de finanțare nu mai târziu de 30 octombrie 2020.

Termenul de 30 octombrie figurează la articolul 5.1 al Schemei de ajutor de stat.

Aceasta înseamnă că, pentru a se lansa o sesiune de 30 de zile pe Măsura 3, așa cum au spus ministrul Economiei și secretarul de stat acum, va trebui modificată schema de finanțare.

Aceste ajutoare de stat au fost instituite prin OUG 130/2020.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-10-15

In legatura cu acest articol...

DECIZII de ultimă oră în sănătate: Noi reguli pentru SPITALE și medicii de familie

Lovitură grea pentru PSD: 5 ani de închisoare pentru unul din liderii partidului

Elena Băsescu revine în politică: Va candida la alegerile parlamentare

Ludovic Orban: Cât e stare de alertă, Parlamentul a considerat să ne închidă posibilitatea de a aduce sânge proaspăt în administrație

Coronavirus: O nouă zi cu peste 4000 de cazuri. Câți români sunt la ATI

Tăriceanu acuză un conflict de interese în Guvern: Un ministru a aprobat fonduri de 1 milion de lei pentru firma proprie

Germania, aproape de dezastru: Record de cazuri de COVID-19

Bolnavii de COVID-19 se pot trata și la domiciliu: Ce recomandă medicul Virgil Musta




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE