2024-04-18 21:35

“Mobilizarea” anunțată de Putin crește DOLARUL la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani

 |  14:19
“Mobilizarea” anunțată de Putin crește DOLARUL la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani

Dolarul american este din nou mai scump decât moneda europeană, în contextul în care Vladimir Putin a ordonat mobilizarea rezerviștilor ruși.

Cursul afişat miercuri de banca centrală a indicat 4,9764 lei pentru un dolar, faţă de 4,9436 lei pentru un euro, astfel că moneda americană a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani.

Moneda naţională s-a depreciat în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9436 lei, în creştere cu 1,23 bani (0,25%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9313 lei.

Leul a pierdut teren şi în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,9764 lei, în urcare cu 4,61 bani (0,94%), comparativ cu marţi, când s-a situat la 4,9303 lei. Moneda naţională s-a depreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,1663 lei, în creştere cu 6,28 bani (1,23%), faţă de 5,1035 lei, cotaţia anterioară.

Pe de altă parte, gramul de aur s-a scumpit, miercuri, până la valoarea de 267,8972 lei, de la 264,2017 lei, în şedinţa precedentă.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-09-21

In legatura cu acest articol...

Ministrul Energiei, Virgil Popescu: “Rafinăriile din România au găsit surse alternative țițeiului rusesc”

Cum a reacționat premierul Ciucă după anunțul lui Putin

Încep protestele în Rusia după mobilizarea anunțată de Putin: Pentru ce vor muri cei aruncați în mașina de tocat carne a războiului?

Câți ruși vor fi implicați în război în urma mobilizării parțiale?

PUTIN ordonă mobilizare parțială în Rusia: „Scopul nostru este să eliberăm Donbasul!”




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE