2021-08-01 09:41

Mai mulţi investitori români şi străini se arată interesaţi de Oltchim

 |  18:50
Mai mulţi investitori români şi străini se arată interesaţi de Oltchim

Aflat în moarte clinică, Oltchim, combinatul chimic de la Râmnicu Vâlcea, are peţitori mulţi. În ultimele zile, s-a intensificat activitatea de consultare dintre autorităţile de la Ministerul Economiei, ce reprezintă statul proprietar, şi mai mulţi posibili cumpărători. În peisaj au apărut mai vechi pretendenţi la acţiunile Oltchim, care vor în continuare combinatul, ce are un potenţial mare de profit. Până la o eventuală privatizare, activitatea Oltchim trenează.

SIF-urile vor să devină noii proprietari ai Oltchim. Preşedintele Deloitte, George Mucibabici, preşedintele SCR Grup, Ştefan Vuza, şi preşedintele SIF Moldova, Costel Ceocea, s-au întâlnit cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ca să discute despre modalităţile de redresare şi atragere de investiţii la combinatul vâlcean, se arată într-un comunicat de presă al ministerului. De remarcat este faptul că preşedintele SIF Muntenia a anunţat “iminenţa” constituirii unui consorţiu al SIF-urilor, pentru Oltchim, mai ales că acest combinat este considerat de interes naţional.

Potrivit comunicatului, consorţiul este interesat de derularea în continuare a activităţii în combinat, ceea ce presupune că este nevoie de investiţii pe care SIF-urile sunt dispuse să le facă, pentru a integra activitatea combinatelor Oltchim de la Râmnicu Vâlcea şi Chimcomplex Borzeşti. Decizia SIF-urilor se bazează pe poziţia georgrafică avantajoasă, pieţele internaţionale de desfacere care pot absorbi 70% din producţia Oltchim şi Chimcomplex, plus instalaţiile modernizate, competitive din punct de vedere al costurilor.

Interes rusesc

Cu doar două zile înainte, tot Varujan Vosganian s-a întâlnit cu reprezentanţi ai companiei ruse Oil Gas Trade (OGT) LLC, interesată şi ea de combinatul vâlcean. Oficialii de la Oil Gas Trade au anunţat că “participarea la procedura de reorganizare judiciară a combinatului coincide cu proiectul de dezvoltare a companiei OGT”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei. Mai mult, ruşii par dispuşi să preia întreg pachetul – combinatul de la Vâlcea, divizia petrochimică Bradu, dar şi rafinăria Arpechim, deţinută de OMV Petrom. În plus, sunt pregătiţi să investească şi 300 milioane de euro în combinat. Oil Gas Trade LLC Rusia este un grup format din trei companii, înfiinţat în 2002, ce activează în industria petrochimică şi farmaceutică.

Ofertă de la acţionari minoritari

Periplul pentru Oltchim a început de marţi, când ministrul Economiei s-a întâlnit cu Yuval Cohen, partener fondator şi manager la fondul de investiţii „Fortissimo Capital”, interesat de privatizarea Oltchim; la întâlnire a participat şi Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC SE. PCC SE, acţionarul minoritar al Oltchim, şi fondul israelian de investiţii “Fortissimo Capital” şi-au anunţat intenţia de a forma un consorţiu pentru privatizarea combinatului vâlcean. Oferta avansată este extrem de generoasă, având în vedere că s-au anunţat investiţii pentru repornirea combinatului, împreună cu platforma petrochimică Bradu, la întreaga capacitate.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2013-09-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE