2024-04-24 17:20

Fitch a retrogradat ratingul Franței cu o treaptă, până la "AA minus"

 |  14:00
Fitch a retrogradat ratingul Franței cu o treaptă, până la "AA minus"

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a decis, vineri, să retrogradeze, cu o treaptă, ratingul de ţară al Franţei, invocând în special recentele tensiuni sociale care vor afecta capacitate autorităţilor de a reduce deficitul şi datoria, informează AFP, preluată de Agerpres.

Ca urmare a acestei decizii, ratingul Franţei a fost coborât de la "AA", cu perspectivă negativă, până la "AA minus", cu perspectivă stabilă, astfel că acum a doua mare economie a zonei euro are acelaşi calificativ cu cel al Irlandei sau Cehiei. Deficitul bugetar prognozat al Franţei pentru acest an şi anul viitor este cu mult peste media ţărilor care beneficiază de un rating de tip "AA", a informat Fitch.

"Impasul politic şi mişcările sociale (uneori violente) constituie un risc pentru programul de reforme al preşedintelui Macron şi ar putea crea presiuni în favoarea unei politici bugetare mai expansioniste sau a inversării reformelor precedente", scrie agenţia de evaluare într-un comunicat de presă.

Guvernul francez şi-a asumat responsabilitatea în favoarea adoptării unei reforme controversate ce vizează majorarea vârstei de pensionare, ocolind votul prin Parlament, ceea ce a a antrenat o înăsprire a protestelor sindicatelor.

"Această decizie a dat naştere la manifestaţii şi greve pe întreg teritoriul ţării şi va întări, probabil, forţele radicale şi anti-establishment", precizează agenţia de evaluare.

Fitch Ratings este prima dintre cele trei mari agenţii de rating care decide să retrogradeze Franţa după adoptarea reformei sistemului de pensii.

În replică, ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, şi-a exprimat regretul faţă de "aprecierea pesimistă" a Fitch, estimând că agenţiei de evaluare subevaluează impactul reformelor structurale, în special al reformării sistemului de pensii.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-04-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE