2020-12-04 22:58

DESPĂGUBIRI pentru 24.400 de fermieri cu producția afectată de secetă

 |  22:03
DESPĂGUBIRI pentru 24.400 de fermieri cu producția afectată de secetă

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a afirmat că Guvenrul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind acordarea de despăgubiri fermierilor ale căror culturi au fost afectate de secetă. Programul are un buget de 850 de milioane de lei, pentru aproximativ 34.400 de fermieri şi o suprafaţă afectată de 1,16 milioane de hectare.

Ionel Dancă a anunţat, după şedinţa de Guvern de luni, că a fost adoptată ordonanţa privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de efectele secetei.

"Vorbim despre o schemă de ajutor de stat cu un buget de 850 de milioane de lei, pentru un număr de aproximativ 34.400 de fermieri şi o suprafaţă afectată de 1,16 milioane de hectare. Valoarea maximă a sprijinului acordat în cadrul acestei scheme de ajutor de stat poate să ajungă până la 925 de lei pe hectar, pentru suprafeţele afectate de secetă", a precizat el, scrie News.ro.

Dancă a afirmat că, după publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial, fermierii se vor putea înscrie în acest program, vor putea depune cereri pentru finanţarea acestor pierderi, în termen de zece zile, astfel încât în cursul lunii septembrie să se facă plăţile.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-08-24

In legatura cu acest articol...

CNAS anunță noi SERVICII medicale și reguli pentru concediile de boală

Povestea celor doi deținuți români deveniți EROI în Italia

Guvernul alocă 175 de milioane de euro pentru începerea noului an școlar. Unde merg banii

IMAGINILE ZILEI: Turiști cu boxe și geamantane, în drumeție pe vârful Moldoveanu

Marcel Ciolacu acuză Guvernul: ”Copiii NU au fost niciodată o prioritate pentru Guvernul Orban!”




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE