2024-04-26 01:59

Noua conducere a ANRE, votată în plenul Camerei Deputaților

 |  16:17
Noua conducere a ANRE, votată în plenul Camerei Deputaților

Deputații și senatorii au votat, miercuri, în plenul reunit, numirea lui George Niculescu în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu 256 de voturi „pentru” şi 24 de voturi „împotrivă”. Acesta deţine în prezent funcţia de secretar de stat în Ministerul Energiei, din partea PNL. Totodată, Gabriel Andronache a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al instituției cu 263 de voturi „pentru” şi şase voturi „împotrivă”.

De asemenea, Sorin Bumb şi Cornelia Sulger au fost numiţi în cele două funcţii vacante de membru în Comitetul de reglementare al ANRE. Bumb a primit 260 de voturi „pentru” şi 80 „împotrivă”, iar Cornelia Sulger a avut 244 de voturi „pentru” şi 96 de voturi „împotrivă”. Votul a fost secret cu bile.

Senatorul UDMR Lorant Antal a anunţat miercuri că UDMR nu va participa la votul din plenul Parlamentului pentru şefia ANRE, el arătând că PNL şi PSD au decis să ia toate locurile. „Am luat act de această decizie care nu este o decizie sănătoasă”, a spus reprezentantul UDMR, care a mai precizat că acest lucru nu are legătură cu funcţionarea coaliţiei.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-04-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE