2024-04-19 18:01

Cum cumpărăm VECHIME în muncă și cât costă un an

 |  20:26
Cum cumpărăm VECHIME în muncă și cât costă un an

Anul acesta românii cumpără vechimea în muncă mai scump decât anul trecut, însă cererea rămâne ridicată. Care sunt condițiile și pașii pe care trebuie să îi parcurgem.

Cei care nu au adunat numărul minim de ani pentru a beneficia de o pensie de stat mai pot cumpăra vechime în muncă și în acest an, până la 31 august.

Primul pas pe care să îl facem este să venim la unul dintre ghișeele Casei de Pensii. Aici vom verifica pentru început care sunt perioadele pentru care nu s-au plătit contribuții.

Stabilim apoi care sunt perioadele pentru care vrem să cumpărăm vechimea în muncă. Tot ce ne rămâne de făcut este să completăm declarația, dar și contractul și să le dăm la ghișeu.

Contribuția minimă este de 750 lei pe lună, adică 9.000 lei pe an. Costul vechimii în muncă este mai mare cu circa 100 lei față de anul trecut şi se calculează în funcție de salariul minim pe economie. Plata se face dintr-o dată sau eșalonat, pentru maxim 6 ani consecutivi sau pe bucăți.

"Putem să ne cumpărăm vechime de când am împlinit 18 ani și până la vârsta standard de pensionare. Perioada pentru care dorim să o cumpărăm nu trebuie să fi avut șomaj, pensie de invaliditate, creștere, îngrijire copil, contract de muncă nici în țară, nici în alt stat al Uniunii Europene și nici un alt stat cu care România are acord", spune Popescu Ionela Cristina, inspector Serviciul Contribuții.

Deși mulți români ar vrea să cumpere vechime, nu o fac pentru că li se pare mult prea costisitor.

De la sfârșitul anului 2020 până în prezent, la Casa de Pensia a Municipiului București au fost semnate 3.216 contracte pentru cumpărare de vechime în muncă. Deocamdată nu se știe dacă va mai exista această posibilitate de completare a anilor de muncă după data de 31 august.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-03-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE