2024-04-25 15:22

COTAR: „Cerem ASF să spună dacă Euroins mai îndeplinește sau nu criteriile legale de funcționare!”

 |  11:00
COTAR: „Cerem ASF să spună dacă Euroins mai îndeplinește sau nu criteriile legale de funcționare!”

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) solicită public Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) să prezinte urgent situaţia financiară reală a companiei de asigurări Euroins, se arată într-un comunicat al organizației transportatorilor. Această companie deţinea, în august 2022, o cotă de piaţă de 31%, iar în prezent, aceasta deţine aproximativ 41% din piaţa RCA.

Potrivit sursei citate, ASF ar trebui să prezinte datele financiare la zi, privind cota de piaţă RCA, solvabilitatea şi lichiditatea companiei Euroins. Datele vehiculate public şi oficial, până în prezent, sunt perimate. Compania de asigurări a luat un avans constant şi considerabil, în ultimele 6 luni. A depăşit pragul de cotă de piaţă RCA de 40%, fiind aproape de cota de piaţă pe care o inregistra City Insurance în momentul falimentului.

În condiţiile în care 4 din 10 autovehicule care circulă pe drumurile publice din România sunt asigurate la Euroins, COTAR prezintă şi asumă public următoarele calcule şi informaţii legate de aceasta:

-peste 50.000 de dosare de litigiu ale companiei Euroins se află pe rolul instanţelor de judecată.

-dauna medie pentru dosarele aflate în instantă este de aproximativ 5.000 de euro/dosar.

-numarul de dosare de daună avizate şi nesoluţionate, instrumentate de compania Euroins este de peste 30.000.

-dauna medie RCA este de aproximativ 2.000 de euro/dosar.

-rezerva de daună minimă pe care compania de asigurări trebuie să o fi constituit este de minimum 310 milioane de euro pentru dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată şi pentru cele avizate şi neachitate, aflate în etapa de instrumentare.

Întrebarile pe care le adresăm public ASF, după 3 adrese înregistrate de COTAR, la care Sectorul de Asigurări din cadrul ASF nu a răspuns concret, sunt următoarele:

1. Dacă, în exercitarea atribuţiilor sale, Sectorul de Asigurari din cadrul ASF a primit şi a evaluat planurile de redresare întocmite de fiecare dintre asigurătorii de pe piaţa din România care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, în special societatea Euroins;

2. Dacă, în exercitarea atribuţiilor sale, Sectorul de Asigurari din cadrul ASF a întocmit planurile de rezoluţie pentru fiecare dintre asigurătorii de pe piaţa din România care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, în special societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A.

3. Dacă, la această dată, Euroins respectă parametrii impuşi de lege privind cerinţele de capital (SCR şi MCR) şi are constituite rezervele tehnice conform prevederilor legale, inclusiv art. 5 alin (6) din Norma 38/2015 potrivit cărora "În cazul pretenţiilor de despăgubiri care fac obiectul unei acţiuni în instanţă, rezerva de daune avizate se constituie şi se menţine la nivelul pretenţiilor solicitate în instanţă, în limita sumei asigurate, la care se adaugă şi valoarea estimată a cheltuielilor totale de judecată." Avem în vedere că, potrivit informaţiilor furnizate de ASF la sfârşitul anului 2022, deficienţele constatate în activitatea Euroins au condus la stabilirea unor obligaţii/planuri de măsuri în sarcina acestui asigurător, termenul pentru implementarea acestora fiind îndeplinit la data prezentului material.

4. Dacă, în cazul Euroins, Sectorul de Asigurari din cadrul ASF a întocmit o analiză privind susceptibilitatea asigurătorului de a intra într-o stare de dificultate majoră, având în vedere că informaţiile disponibile public în legătură cu acest asigurător indică existenţa tuturor condiţiilor (de altfel, alternative) prevăzute de art. 43 alin. (1) din Legea 246/2015 pentru această situaţie, astfel: - Conform celui mai recent raport de audit, coeficientul de lichiditate al Euroins se situa la nivelul de 1.00, în contextul în care legislaţia actuală, respectiv art. 41 din Norma ASF 21/2016 privind raportările referitoare la activitatea de asigurare şi/sau de reasigurare, asigurătorii trebuie să deţină active lichide peste nivelul rezervei brute de daune avizate, în cazul activităţii de asigurări generale. Mai mult, veridicitatea acestora (oricum îndoielnice inclusiv la momentul publicării lor) este, practic, negată de informaţiile publicate recent de ASF, care indică faptul că Euroins nu respectă modalitatea de calcul a cerinţelor de capital/nivelul rezervelor prevăzută de lege.

Conform rapoartelor ASF, Euroins are în continuare cea mai mare cotă de piaţă pe sectorul asigurărilor RCA şi înregistrează cel mai mare număr de petiţii/reclamaţii, majoritatea vizând neplata despăgubirilor, subliniază sursa citată.

Conform informaţiilor publicate de Consiliul Concurenţei, Euroins se numără printre societăţile care au fost sancţionate pentru participarea la înţelegeri anticoncurenţiale privind preţul lucărilor de reparaţii auto, în cadrul unei investigaţii soldate cu amenzi totale de aproximativ 130 de milioane de lei. Acestea se adaugă la amenzile record aplicate chiar de către ASF asigurătorului, constituind obligaţii de plată cu impact suplimentar asupra situaţiei financiare a Euroins.

Euroins se numără printre societăţile amendate în anul 2018 de către Consiliul Concurenţei cu amenzi totale în cuantum de 53 milioane de euro, pentru fapte anticoncurenţiale constând în înţelegeri cu privire la nivelul tarifelor RCA. Conform informaţiilor furnizate de ASF, asigurătorul Euroins face obiectul unor măsuri constante de control/supraveghere atât on-site cât şi off-site, şi prezintă un risc ridicat de neconformare, fiind încadrat în grupa de supraveghere intensă.

În perioada recentă, Euroins a făcut obiectul unor sancţiuni fără precedent, ceea ce nu poate decât să ateste existenţa unor încălcări ale legii, de o gravitate, de asemenea, fără precedent:

Decembrie 2022 - amendă în cuantum de 309.400 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1), (5) li (5) din Legea 132/2017 (nerespectarea termenelor privind soluţionarea cererii de despăgubire, pentru plata despăgubirilor şi omisiunea de a achita penalităţile odată cu principalul);

Octombrie 2022 - amendă în cuantum de 422.600 lei pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1), alin. (2), alin. (6) şi alin. (7) din Norma 38/2015 privind rezervele tehnice constituite pentru activitatea de asigurare, modul de calcul al acestora în scopul întocmirii situaţiilor financiare anuale şi registrul special de evidenţă a activelor care le acoperă (element în strânsă legătură cu neplata daunelor);

August 2022 - amendă în cuantum de 1.023.200 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare (nerespectare reguli privind guvernanţa activităţii investiţionale şi deciziile ASF anterioare). De asemenea, societatea a fost sancţionată şi cu amendă în cuantum de 333.373 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 93/2012 (nerespectarea măsurilor dispuse de echipa de control ASF);

Mai 2022 - amendă în cuantum de 419.900 lei pentru efectuarea cu întâriziere a plăţilor dosarelor de daună şi neachitarea penalităţilor de întârziere;

Martie 2022 - amendă în valoare de 2.398.700 de lei pentru înregistrare fonduri neconforme şi amendă cumulată în valoare de 652.100 de lei pentru neprezentarea tuturor documentelor solicitate de echipa de control, plata cu întârziere a despăgubirilor RCA, neplată penalităţi, constatare daune RCA cu întârziere şi subevaluare rezervă de daună avizată;

Decembrie 2021 - amendă 2.314.425 lei pentru neprezentarea tuturor documentelor solicitate de echipa de control şi amendă 3.546.000 lei pentru neconstituire rezerve regim naţional şi solvabilitate 2, evidenţă neadecvată a dosarelor de daune, nerespectarea prevederilor legale privind instrumentarea şi termenele de plată a despăgubirilor, nedeţinere de fonduri proprii necesare acoperirii SCR;

August 2021 - amendă 296.200 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind instrumentarea şi termenele de plată a despăgubirilor;

Februarie 2021 - amendă 500.00 lei, pentru fapte constând în netransmiterea ofertelor de despăgubire sau a notificărilor privind motivele pentru care nu au fost aprobate pretenţiile de despăgubiri, precum şi pentru plata cu întârziere a unor dosare de daună.

De asemenea, amintim 15 abuzuri frecvent întâlnite în relaţia cu compania Euroins:

1. Nu este emis procesul verbal de constatare a daunelor în maximum 3 zile de la avizarea asiguraţilor / păgubiţilor, conform legii;

2. Nu este emis procesul verbal de suplimentare a avariilor în maximum 3 zile de la solicitarea unităţilor reparatoare, conform legii;

3. Nu se respectă soluţia tehnică dată de unitatea reparatoare, conform legii;

4. Nu răspund la solicitările de comunicare a VMD (valoarea maximă de răspundere a asiguratului) conform prevederilor legale;

5. Nu respectă legea privind notificarea asigurătului/ păgubitului referitor la începerea cercetărilor suplimentare în maxim 5 zile de la data emiterii procesului verbal;

6. Majoritatea dosarelor de daună sunt introduse ilegal în cercetări, Euroins neavând nicio expertiză tehnică extrajudiciară obligatorie pentru această procedură în cele 5 zile maxim prevăzute de lege;

7. Nu respectă termenul de plată a despăgubirii, conform legii;

8. Nu notifică păgubitului RCA (în scris, cu confirmare de primire) eventualele ajustări ale despăgubirii în termen de 30 de zile de la data depunerii cererilor de despăgubire;

9. Deşi legea îi obligă să plătească integral despăgubirea, în cazul în care nu transmit eventuale obiecţiuni cu privire la calculul despăgubirii, aceştia nu respectă această obligaţie legală şi nu efectuează plata despăgubirii;

10. Subevaluează semnificativ rezerva de daună la avizarea daunei sau nu o constituie deloc;

11. Subevaluează semnificativ rezerva de daună la valoarea pretenţiilor solicitate în cadrul proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată;

12. Ajustează fără temei legal despăgubirile, lucru dovedit în instanţele de judecată, unde 99% dintre procese sunt pierdute de către asigurători;

13. Nu acordă despăgubiri, conform prevederilor legale privind vătămările corporale;

14. Nu acordă despăgubiri integrale asiguraţilor/păgubiţilor.

15. Nu constituie deloc rezerva de daună pentru poliţele RCA cu valabilitate de o lună. În prezent, stabilitatea pieţei şi încrederea consumatorilor în sistemul de asigurări sunt grav afectate de conduita asigurătorilor, mai ales în contextul în care comportamentul celor mai mari două societăţi care au activat în perioada recentă pe piaţa din România au fost caracterizate chiar de către Consiliul Concurenţei ca fiind "de tip Caritas" - bazate pe politici comerciale nesustenabile, acceptate şi implementate ca atare de către conducerea asigurătorilor.

"Asistăm la un război public total în piaţa RCA. Pe de o parte, acţionarii Euroins acuză conducerea Sectorului de Asigurări din cadrul ASF de preluare ostilă a companiei Euroins, în timp ce ASF aplică, de 2 ani, zeci de sancţiuni dar fără niciun efect asupra conduitei companiei Euroins. A sosit momentul adevărului: vrem să ne spună domnul vicepreședinte Roșu Cristian, conducător direct al Sectorului de Asigurări din cadrul ASF, dacă Euroins mai îndeplineşte sau nu criteriile legale de funcţionare! Societatea intră în redresare sau functionează conform legii? 95% din încasările Euroins sunt în conturi din România sau în bănci din afara ţării? Dorim răspunsuri clare la toate aceste întrebări!", a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR, în comunicatul de presă.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-02-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE