2021-08-03 02:03

COTAR cere Guvernului să deblocheze situaţia: „Firmele de transport rutier pentru persoane sunt aproape falimentate...”

 |  00:04
COTAR cere Guvernului să deblocheze situaţia: „Firmele de transport rutier pentru persoane sunt aproape falimentate...”

Firmele de transport rutier pentru persoane sunt aproape falimentate după un an şi jumătate de restricţii cauzate de pandemia de coronavirus, iar în acest context Guvernul trebuie să ia măsuri pentru deblocarea situaţiei, susţin reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) într-un comunicat de presă.

"Blocajele de pe căile ferate din ultima perioadă de caniculă, care au pus în pericol călătorii, arată că este nevoie de transport rutier autorizat. După un an şi jumătate de restricţii cauzate de pandemie, firmele de transport sunt aproape falimentate. Cea mai importantă rută de transport persoane din această perioadă de sezon estival, Bucureşti - Constanţa, a fost blocată, astăzi, pe ambele sensuri. Nu este nici primul, nici ultimul incident de acest fel. Dacă înainte de pandemie puteau interveni transportatorii rutieri, pentru a prelua călătorii, acum este din ce în ce mai greu, după ce firmele au fost nevoite să reducă foarte mult numărul de autocare şi de microbuze, dar şi numărul şoferilor. În tot acest timp, pentru firmele de transport rutier de persoane nu s-a putut găsi nicio modalitate de a compensa pierderile suferite în pandemie. Această situaţie poate duce la blocarea transporturilor în toată ţara, iar până acum se pare că nimeni nu-şi dă seama de consecinţele pe termen scurt, mediu şi lung ale falimentării, cu bună ştiinţă, a transportatorilor autorizaţi din România", arată transportatorii.

În viziunea COTAR, haosul creat pe ruta feroviară către şi dinspre Litoral ar fi putut să nu existe, dacă transporturile rutiere de călători ar fi funcţionat ca înainte de pandemie.

"Din păcate, astăzi nu mai sunt suficiente autocare şi microbuze care să poată ajuta călătorii, într-o perioadă foarte aglomerată, de concedii şi caniculă. Ajutorul din partea Guvernului României este absolut necesar acum, pentru a nu arunca în haos Transporturile şi pentru a nu afecta vieţile oamenilor. Pe lângă disconfortul creat de lipsa mijloacelor de transport în comun, mai este problema căldurii excesive, care poate afecta grav sănătatea oamenilor, iar pe termen lung sunt multe alte probleme care apar, la nivel naţional, atunci când dispar transportatorii rutieri de persoane (exp. Cazul Caracal). Situaţia este deja scăpată de sub control. Salvaţi transportatorii şi călătorii", se arată în comunicat.

COTAR solicită Guvernului României să ia măsuri urgent pentru deblocarea situaţiei din transporturile rutiere de persoane.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-07-22



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE