2020-11-24 14:47

Conducta Tuzla-Podişor va face legătura dintre gazele din Marea Neagră, BRUA şi sistemul european de transport

 |  18:00
Conducta Tuzla-Podişor va face legătura dintre gazele din Marea Neagră, BRUA şi sistemul european de transport

Gazoductul BRUA va face legătura între terminalul Baumgarten din Austria şi conducta TAP, Coridorul sudic, aprovizionat cu gaze din Azerbaidjan şi cu terminalele de LNG din nordul Greciei. Anunțul a fost făcut de premierul Ludovic Orban, la inaugurarea tronsonului de conductă de gaz Craiova- Segarcea, aferent etapei I din conducta de transport Craiova-Segarcea-Calafat.

Gazoductul BRUA, care va fi finalizat în acest an în România, urmează să facă legătura între terminalul Baumgarten din Austria şi conducta TAP, Coridorul sudic, aprovizionat cu gaze din Azerbaidjan şi cu terminalele de LNG din nordul Greciei, a anunțat premierul Ludovic Orban, la inaugurarea tronsonului de conductă de gaz Craiova- Segarcea, aferent etapei I din conducta de transport Craiova-Segarcea-Calafat.   

De asemenea, în cursul acestui an, urmează să fie finalizată licitaţia pentru realizarea conductei între Podişor şi Tuzla.  

“Obiectivul acestei conducte, care reprezintă o investiţie extrem de importantă, este de a asigura conectarea la BRUA, la reţeaua de transport naţională şi evident la sistemul european de transport a gazului natural care urmează a fi extras offshore din zăcămintele de la Marea Neagră”, a mai spus premierul.  

Orbanl a menţionat că investiţia este una strategică, rolul ei fiind de a pune în valoare aceste resurse, extrem de importante de gaz natural, de care România beneficiază.  De asemenea, Guvernul va lansa săptămâna viitoare apelul de proiecte pentru programul de extindere a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale în localităţile din România care nu dispun de aceste utilităţi, a anunţat, vineri, premierul Ludovic Orban.  

Acesta a declarat, la Craiova, că bugetul programului este de peste un miliard de euro, însă în prima etapă vor fi alocate de la bugetul de stat 234 de milioane de euro.  

“Avem ca obiectiv în următorii patru ani de zile să extindem reţelele magistrale cât mai mult, astfel încât să permitem conectarea la reţelele de gaz natural a cât mai multor localităţi. Săptămâna viitoare, în urma adoptării OUG privind programul de extindere a reţelelor de distribuţie de gaz, va fi lansat apelul de proiecte pentru programul de un miliard de euro pregătit de Guvern pentru înfiinţarea de distribuţii în localităţi în care nu există”, a afirmat Orban, citat de Agerpres.   

Şeful Executivului a arătat că aceste investiţii vor îmbunătăţi nivelul de trai a milioane de români, subliniind că “gazul românesc trebuie să ajungă în casele românilor”.  

“Apelul de proiecte lansat săptămâna viitoare permite localităţilor care au documentaţiile tehnico-economice aprobate de autorităţile locale să depună astfel de proiecte să poată să obţină finanţare pentru înfiinţarea distribuţiilor de gaz natural. Ştiţi că de mult partidul pe care îl conduc, PNL, este preocupat de tema valorificării resurselor de gaz natural şi mai este o temă importantă: gazul românesc să ajungă în casele românilor. Degeaba avem resurse de gaz, dacă resursele de gaz nu ajung în casele românilor”, a adăugat premierul.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-08-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE