2021-10-25 14:20

Cine va fi noul manager general al Microsoft România

 |  16:15
Cine va fi noul manager general al Microsoft România

Compania Microsoft România va avea de la 1 noimebrie un nou manager general în persoana lui Bogdan Putinică.

Acesta se alătură echipei Microsoft România din poziţia de Senior Vice President al grupului suedez Enea - furnizor global de soluţii de telecomunicaţii şi securitate cibernetică. Ocupând o funcţie de conducere la nivel internaţional, Bogdan Putinică a condus divizia de Professional Software Services a Enea Group, o structură cu aproximativ 400 de angajaţi şi operaţiuni în Europa, America de Nord şi China, care a înregistrat, în ultimii 9 ani, creşteri medii anuale ale veniturilor de peste 20%, independent de schimbările dinamice din piaţă. 

Bogdan Putinică are o carieră de 20 de ani în domeniul tehnologiei. Absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, cu o diplomă în Finanţe Internaţionale şi Banking, acesta deţine o amplă expertiză în gestionarea operaţiunilor de software services, precum şi cercetare şi dezvoltare de produse, pe multiple pieţe internaţionale. Şi-a început activitatea profesională fondând în anul 2000 compania IP Devel, start-up de tehnologie. Sub conducerea sa, IP Devel a ajuns la o cifră de afaceri de 3,5 milioane de euro şi a fost prima companie IT românească care a pătruns pe pieţele asiatice, inclusiv pe cea din Japonia. Apoi, el a făcut parte din echipa de conducere a companiei Adecco IT, după ce aceasta a achiziţionat o cotă din pachetul de acţiuni al IP Devel. În calitate de managing partner în cadrul Adecco IT, Bogdan Putinică a facilitat dezvoltarea afacerilor grupului pe pieţele internaţionale. 

„Tehnologia antrenează progesul economic şi social, iar ultimul an şi jumătate ne-a demonstrat cât de mult ne bazăm pe aceasta atât în afaceri, cât şi în viaţa de zi cu zi. Microsoft îşi propune să sprijine fiecare om şi organizaţie de la nivel global, indiferent de locul în care se află, să îşi realizeze pe deplin potenţialul, iar eu am aderat la această misiune odată cu angajamentul pe care mi l-am asumat. Alături de întreaga echipă Microsoft România, voi susţine şi voi contribui într-un mod activ la procesul de transformare tehnologică început de companie pe plan local în urmă cu 25 de ani, cu scopul de a poziţiona România ca un hub digital regional. Este un obiectiv ambiţios, al colegilor şi al partenerilor companiei şi, începând de astăzi, şi al meu. Îmi doresc ca împreună să facilităm digitalizarea unui număr cât mai mare de companii şi organizaţii, dar şi a sistemului educaţional şi public din ţară, aceste sectoare reprezentând unii dintre pilonii-cheie ai oricărei economii şi societăţi”, a declarat Bogdan Putinică, general manager Microsoft România. 

Foto: comunic.ro

 

 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-10-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE