2024-04-20 17:13

Câți PENSIONARI sunt în România și care este noul nivel al PENSIEI minime

 |  18:26
Câți PENSIONARI sunt în România și care este noul nivel al PENSIEI minime

Institutul Național de Statistică (INS) a raportat un număr mediu de 5,132 milioane de pensionari, în trimestrul al doilea al anului 2020, în timp ce pensia medie lunară a ajuns la 1.463 de lei.

Potrivit INS, în România s-a înregistrat cu o mie de persoane mai mult față de trimestrul trecut, iar pensia minimă lunară a crescut cu 0,9%, față de trimestrul precedend, ajungând la valoarea de 1.463 de lei.

Studiul celor de la INS mai arată că pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.380 de lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale  pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare şi câştigul salarial mediu net a fost de 51,0%, comparativ cu 50,8% în trimestrul precedent.

Raport pensionari-salariați

Raportul per total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10. Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureṣti, la 16 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în judeṭele Giurgiu ṣi Vaslui ṣi 14 la 10 în judeṭele Botoṣani ṣi Călăraṣi.

Pensie medie

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 736 de lei (1098 lei în judeţul Botoṣani, 1105 lei în judeṭul Giurgiu, 1122 lei în judeṭul Vrancea faţă de 1834 lei în judeṭul Hunedoara, 1743 lei în Municipiul Bucureşti ṣi 1639 lei în judeṭul Braṣov).


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE