”În vederea armonizării cadrului de reglementare existent cu prevederile legislaţiei naţionale şi europene şi în raport cu recentul Regulament de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 5/2023, am aprobat, în şedinţa de astăzi a Comitetului de Reglementare al ANRE, Ordinul pentru aprobarea contractului-cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal, a condiţiilor generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal şi a modelului de factură aplicabil tuturor clienţilor casnici”, anunţă ANRE.
Modelul de factură pentru clienţii casnici a fost simplificat şi va conţine:
- date de identificare şi contact ale furnizorului şi ale clientului
- data de încetare a contractului
- dacă contractul este încheiat pe perioadă determinată
- perioada de facturare
- cantitatea totală de energie electrică facturată,
- preţul final facturat
- valoarea totală de plată
- data scadentă a plăţii
- TVA
În cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta este obligat să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura, fără a percepe penalităţi.
Celelalte elemente necesare înţelegerii de către client a facturii sunt prezentate în anexa la factură şi au scopul de a ajuta clientul casnic în optimizarea propriului consum de energie electrică.
De asemenea, prin contractul – cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal aprobat sunt obligaţi furnizorii ca în cazul consumatorilor vulnerabili, eşalonarea la plată a facturii este pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi.
Alte clauze ce au fost introduse în contractul – cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal sunt: perioada de facturare este de 1 lună; intervalul de citire a indexului grupului de măsurare este de cel mult 3 luni; regularizarea consumului de energie electrică se face la maximum 3 luni şi este inclusă în prima factură emisă după citirea indexului de către operatorul de distribuţie, scrie News.ro.
Foto: infofinanciar.ro