2024-04-25 12:43

Șeful DNA dezvăluie neregulile grave din pandemie: ”Materiale medicale au fost cumpărate cu sume exorbitante”

 |  16:14
Șeful DNA dezvăluie neregulile grave din pandemie: ”Materiale medicale au fost cumpărate cu sume exorbitante”

Crin Bologa, procurorul-șef DNA, a declarat, luni, că încă mai sunt înregistrate 95 de dosare în legătură cu infracţiunile săvârşite în pandemie. Acesta s-a referit la achiziţii neconforme „cu sume exorbitante” de aparaturi medicale, măşti şi izolete.

„În prezent, avem în derulare comisii rogatorii internaţionale aproape pe toate continentele în încercarea de a găsi bani şi bunuri obţinute de persoane cercetate de noi pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie atât în ţările UE, dar şi în ţări din Africa, din Asia. Şi aici, sigur, şi în legătură cu dosare pe care le avem în lucru în legătură cu infracţiunile săvârşite în pandemie. Încă mai avem înregistrate 95 de astfel de dosare”, a declarat Crin Bologa, potrivit Agerpres.

Șeful DNA a susținut că s-au dat sume exorbitante pe diferite aparaturi medicale, măşti și izolete aduse din diverse țări: „S-au adus diferite aparaturi medicale, măşti, izolete din ţări precum Turcia, China şi din alte state ale lumii. Or, noi avem comisii rogatorii şi în aceste state, dar şi în alte state ale lumii, în care vrem să vedem ce resorturi au stat la baza unor achiziţii de materiale neconforme cu sume exorbitante şi cu încălcarea procedurilor”.

Tot luni, Bologa a afirmat că unele dintre persoanele investigate de procurorii anticorupție dispun de sume mai mari decât bugetul Direcţiei. Acesta a atras atenția că metodele prin care inculpații își ascund bunurile obţinute prin fapte de corupţie  sunt „din ce în ce mai sofisticate”.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-28

In legatura cu acest articol...

Șapte SPITALE vor primi ROBOȚI pentru dezinfectarea saloanelor pacienților

Coronavirus: 37 de cazuri noi. 86 de pacienți sunt internați în stare gravă




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE