2024-04-24 00:37

Radu Mazăre, trimis din nou în judecată. Ce ACUZAȚII i se aduc

 |  14:50
Radu Mazăre, trimis din nou în judecată. Ce ACUZAȚII i se aduc

Radu Mazăre, fost primar al Constanţei, și Decebal Făgădău, fost viceprimar tot acolo, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, în două dosare distincte care vizează vânzarea unor terenuri din Mamaia și Constanța.

Ei sunt acuzaţi de abuz în serviciu în legătură cu vânzarea nelegală a unor terenuri din staţiunea Mamaia, prejudiciul fiind de peste 1,8 milioane de euro.

În primul dosar, potrivit rechizitoriului, în perioada 2007 - 2012, Radu Mazăre și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local.

DNA: Prejudiciu de 1,7 mil euro 

"De asemenea, terenurile respective, situate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei, etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători", se arată în comunicatul remis presei.

Fostul edil ar fi fost ajutat de secretarul municipiului, care ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacțiilor respective.

Astfel, a fost deferită justiţiei şi Marcela Enache, la data faptei secretar al municipiului Constanţa, pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu.

Alt dosar, alt prejudiciu. DNA: 133.000 euro

În cel de-al doilea dosar, procurorii susțin că, în anul 2015, Decebal Făgădău și secretarul municipiului, în acelaşi fel, ar fi vândut trei terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța. 

"Prin aceste demersuri, inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători", se mai arată în comunicat.

Primăria Constanța a transmis că se constituie parte civilă în procesul penal.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-12-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE