2022-10-02 09:18

DOCUMENT. Obligați să dea amenzi, nu avertismente. Acţiune demascată de intimidare a poliţiştilor de la RUTIERĂ

 |  14:40
DOCUMENT. Obligați să dea amenzi, nu avertismente. Acţiune demascată de intimidare a poliţiştilor de la RUTIERĂ

Sindicatul Europol reclamă ”o amplă acţiune de intimidare a poliţiştilor rutieri care aplică Avertisment”. Șeful Brigăzii Autostrăzi din Poliţia Română este acuzat că ar fi semnat o adresă prin care li se cere agenţilor să precizeze motivul aplicării acestor avertismente, ”într-un demers fără precedent de a-i determina, subliminal, să acorde doar amenzi”.

”În Poliţia Română tocmai a fost declanşată o amplă acţiune de intimidare a poliţiştilor rutieri care aplică „Avertisment”. Este pentru prima dată când se admite, în scris, faptul că poliţiştii sunt obligaţi să aplice amendă, indiferent de circumstanţe, cu afectarea gravă a independenţei agentului constatator care este singurul în măsură să aprecieze asupra faptei constatate”, arată Sindicatul Europol, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Reprezentanţii sindicatului afirmă că şeful Brigăzii Autostrăzi din cadrul IGPR semnează o adresă prin care le cere poliţiştilor rutieri de la nivelul acestei structuri să ”argumenteze” motivul pentru care au aplicat avertismente într-un demers fără precedent de a-i determina, subliminal, să acorde doar amenzi”.

”Mai rămâne doar să stabilească concret şi «indicatorii de performanţă cantitativi» sau în traducere liberă norma de amenzi. Solicităm tuturor poliţiştilor care lucrează la nivelul structurilor de Poliţie Autostrăzi să nu dea curs acestei «mizerii» de adrese sau să consemneze în raport faptul că toate sancţiunile au fost aplicate cu respectarea OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor”, transmite sindicatul.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-09-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE