2024-04-20 15:49

Cum a încercat o buzoiancă să-și scoată ilegal copilul din țară

 |  18:24
Cum a încercat o buzoiancă să-și scoată ilegal copilul din țară

O femeie din Buzău a încercat să-și scoată ilegal copilul din țară. Aceasta l-a ascuns pe micuțul de numai patru ani sub o pătură, pe bancheta din spate a mașinii, însă acesta a fost descoperit de poliţiştii de frontieră din Satu Mare.

„Azi, (…) în jurul orei 1,40, la Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, judeţul Satu Mare, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român conducând un autoturism marca VW, înmatriculat în Spania.

Alături de acesta, călătorea ca pasager o femeie, în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în judeţul Buzău. La controlul mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit un copil de 4 ani ascuns pe bancheta din spate a autoturismului, sub o pătură”, se arată într-un comunicat transmis duminică de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

În urma verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră a rezultat că minorul ascuns este copilul femeii din Buzău. Mama a declarat că a vrut să ia copilul cu ea în Spania şi a folosit aceasta metodă pentru că nu avea documente legale care să-i permită călătoria cu minorul în străinătate.

„Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei acestora şi cercetării sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat”, precizează IGPF.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-08-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE