”Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit că gruparea punea la dispoziția cetățenilor care călătoresc în Uniunea Europeană adeverințe false de testare Covid, contra sumei de aproximativ 200 de lei.
Totodată, cu sprijinul lucrătorilor de frontieră, într-un punct de trecere al frontierei, asupra persoanelor aflate într-un autoturism, au fost descoperite înscrisuri din categoria celor menționate.
S-a dispus reținerea a doi suspecți, ulterior, fiind pusă în mișcare acțiunea penală față de aceștia.
Față de unul dintre ei s-a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, precizează IPJ Maramureș.