2024-04-25 09:57

Constanța: medic de 38 de ani, MORT în camera de gardă. Care este cauza

 |  13:24
Constanța: medic de 38 de ani, MORT în camera de gardă. Care este cauza

O tânără în vârstă de 38 de ani, medic la un spital privat din Constanţa, a murit, astăzi, chiar în camera de gardă, după ce şi-a administrat un cocktail de medicamente.

Potrivit primelor informaţii, tânăra doctoriţă a fost găsită inconştientă în camera de gardă a spitalului privat din Constanţa, iar colegii au sunat la numărul unic de urgenţă 112.

La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Ambulanţei, dar şi de la SMURD, însă din nefericire medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa colegei lor.

Conform unor surse Antena 3, tânăra ar fi suferit în urmă cu numai câteva zile un accident vascular-cerebral şi în plus ar fi luat pastile pentru hipertensiune şi pentru slăbire.

Astăzi, în timp ce se afla la locul de muncă, tânăra şi-ar fi administrat singură un cockctail de medicamente pentru a trece peste epuizare, însă inima ei s-a oprit imediat ce medicamentele i-au ajuns în corp.

Poliţiştii şi procurorii din Constanţa au deschis o anchetă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care tânăra de 38 de ani, medic la spitalul privat, s-a stins din viaţă.

"Astăzi, în jurul orei 11.45, polițiștii Secției 3 au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o unitate spitalicească privată din municipiul Constanța, s-ar afla o femeie decedată.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că este vorba despre o femeie, de 38 de ani, găsită decedată într-o încăpere a spitalului.

Pe trupul neînsuflețit nu au fost constatate urme vizibile de violență, acesta fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", se arată într-o informare a IPJ Constanţa.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-04-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE